Jucăria

Imediat după partida cu Poli, în direct la Sport.ro, Gigi Becali lansa un apel către presă. „Sunt supărat că n-a ținut de 1-0, dar să nu inventați voi acum un conflict cu Lăcătuș!“. Becali ori se preface că nu pricepe, ori chiar nu pricepe. Nu Lăcătuș e subiectul.

Atât timp cât va privi Steaua precum un copil mofturos, ca pe o jucărie a sa, a verilor și a nepoților săi, ca pe o platformă a iluziilor politice, Becali nu face altceva decât să adâncească tranșeele dintre lojă și tribună. Suporterii uzi până la piele care n-au ajuns la meci decât după o repriză n-au venit pentru un carton cu ouă și un litru de ulei. Adică pentru un 1-0 pipernicit și înghesuit între coperțile cărții de pe băncile lui Il Calcio. Ca pe vremea lui Olăroiu, căruia doar Becali îi făcea contract pe viață și-i declara iubire eternă. Nu și tribuna.

De peste trei decenii, de la inaugurarea stadionului, singura religie la care s-a închinat fanul din Ghencea a fost spectacolul. Cu regrete, cu decepții, generațiile lui Marcel Răducanu și Iordănescu, Lăcătuș și Pițurcă au murit însă frumos. Au irosit titluri și obiective, dar au bucurat ochiul. Exact ce a amendat Becali chiar și la meciul cu „U”. Golurile 3 și 4 i-au fost povestite pe culoare. Era tot furios.