Pentru a înțelege momentul-cheie al meciului de aseară trebuie musai să mergeți la Barcelona. Să vă programați un tur al “Camp Nou” și, odată ajuns jos, pe gazon, să vă rotiți privirea în înaltul tribunelor goale. Senzația de ușoară amețeală este inclusă în prețul plimbării. Ei bine, apoi imaginați-vă acele locuri ocupate de fani dornici să spele într-o seară rușinea unui sezon întreg. Și un jucător al adversarei pus să bată penalty în minutul 2. Cristiano Ronaldo să te cheme și nu prea ai altă șansă decât ratarea!
FC Barcelona fascinează de ani, ca și Manchester United, pentru că este o stare de spirit. Atmosfera din jurul acestor echipe pur și simplu te copleșește.
Aseară, Messi, Eto’o sau Iniesta au părut prelungirile în echipament blau-grana ale fântânilor dansante din centrul metropolei spaniole. Spectacolul dat de explozia de culoare a ofensivei catalane a fost limitat doar de refuzul britanicilor de a veni în ring. Amânarea verdictului pe săptămâna viitoare constituie strategia firească a lui Ferguson, care în weekend joacă titlul împotriva lui Chelsea. Este posibil ca abia atunci să asistăm la un dans în doi pentru istoria fotbalului contemporan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER