Managerul sportiv al celor de la Steaua, Adrian Ilie, a declarat agenției Mediafax că echipa sa joacă sâmbătă prima finală din cele trei pe care le mai are de disputat până la finalul campionatului: "De acum, jucăm numai finale. Prima finală e la Craiova, a doua la Dinamo. E un meci important pentru noi. Craiova este o echipă frumoasă, imprevizibilă, foarte periculoasă, dar fără experiență. Ne așteaptă o partidă grea, dar Steaua este favorită. Costea este un jucător important, valoros, poate face diferența într-un meci și o să ne luăm măsuri să-l stopăm. Oricum, îi prevăd un viitor frumos. Nu ne este teamă de acest meci, Steaua a făcut meciuri foarte bune în deplasare. Steaua a relansat campionatul, dacă nu era Steaua, se întâmpla ca anul trecut, când Dinamo a câștigat detașat. În mod normal, cred că Dică o să joace la Craiova", a încheiat conducătorul stelist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER