A evoluat cu dureri groaznice în meciul cu universitatea craiova
Înjurat de fani pentru indolența de pe teren și îndemnat să se ducă la Steaua, Zicu le-a răspuns că va pleca în Ghencea. Acum, mijlocașul și-a schimbat discursul și spune că rămâne la alb-roșii.
„Niciodată n-o să plec la Steaua. M-au afectat apostrofările suporterilor, dar puțini știu că în ultimele 30 de minute ale meciului cu Universitatea Craiova am evoluat cu dureri groaznice”, afirmă machidonul. Apoi face o promisiune: ”Țineți minte, nu voi pleca de la Dinamo. Nici în străinătate, nici la alt club din România, indiferent de ofertă. Nu plec până nu-i îndeplinesc visul lui Cristi Borcea, calificarea în Champions League”.
Inapt pentru partida de azi cu Rapid, Zicu vrea să forțeze intrarea în derby-ul cu Steaua pentru a le fi pe plac suporterilor. „Nu joc în Giulești. Mi-ar fi plăcut, pentru că avem de luat revanșa din tur, dar mă gândesc doar la meciul cu Steaua. Vreau să joc atunci cu orice risc, cu infiltrații, orice, chiar dacă accidentarea se va agrava”, a explicat acesta.
„Ne așteaptă derby-ul cu Steaua și-mi doresc din tot sufletul să învingem rivala de-o viață. Trebuie să câștigăm cu Steaua pentru a salva imaginea unui sezon cu multe dezamăgiri pentru suporteri, pentru toți dinamoviștii!”, a încheiat Zicu. 450 de mii de euro este salariul lui Ianis Zicu la Dinamo 2 goluri a marcat Zicu pentru Dinamo în acest sezon, în meciurile cu Dacia Mioveni și “U” Cluj "Dacă tot îl înjurați, dați-ne copilul înapoi! Plânge copilul că nu mai poate să suporte atmosfera din Giulești. El e un tip sentimental"
Cristi Borcea – președinte Dinamo, pe când Zicu era la Rapid
"Vreau să mă liniștesc un pic cu familia mea. Tuturor dinamoviștilor le transmit un Paște fericit. Ne vedem la meciul cu Steaua" Ianis Zicu, mijlocaș Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER