Resemnați cu gândul că se vor întoarce în liga secundă, clujenii luptă pentru a nu fi depunctați în sezonul viitor.Toni Doboș spune că „șepcilor” le va fi foarte greu să se „scoată” în partidele cu Poli Iași și CFR, dacă nu vor învinge astăzi Farul. Pentru ca echipa din sezonul viitor să nu tragă ponoasele predecesorilor, „U” Cluj este obligată să adune două puncte în trei meciuri. „Nu este totuna să începi sezonul de la zero sau să ai cu două puncte mai puțin.
 Este șansa noastră, pentru că întâlnim cel mai accesibil adversar dintre cei rămași”, a declarat Toni Doboș, care nici nu vrea să audă de suspiciuni de blat la meciul de astăzi. „Noi nu vindem meciuri. N-avem de ce să ajutăm Farul, pentru că avem problemele noastre”, a afirmat președintele clujean.
Nici Zeno Bundea nu crede că cineva s-ar putea da la o parte pentru a avantaja Farul. „Noi avem în echipă oameni de caracter. Nu-și va vinde nimeni colegii pentru câțiva bani, așa că nu vreau să aud de astfel de speculații”, a declarat Bundea. Jucătorul spune că este împăcat cu gândul că a încercat tot posibilul să ajute la salvarea echipei. „Noi am făcut în 12 etape mai mult decât au făcut ceilalți în 19. N-am salvat echipa, dar putem ieși cu fruntea sus de pe teren, pentru că am încercat măcar”, a conchis Bundea.
„Nu puteam să fac pe liderul”
După ce Alpar Meszaros a declarat că nu a avut în echipă liderul pe care l-ar fi dorit, Zeno Bundea spune că a simțit că „săgețile” antrenorului se îndreaptă spre el. „Ținând cont de vârsta și de experiența mea, probabil se aștepta și de la mine să mă impun în echipă. Nu mă deranja nici dacă pronunța numele meu, dar e greu să te impui după doar câteva luni. Sunt mulți jucători cu personalitate și trebuie să-i cunoști mai întâi. Nu puteam face pe liderul și să-l cert pe careva, iar apoi să ne luăm la bătaie”, s-a apărat Bundea. N-am salvat echipa, dar am făcut în 12 etape mai mult decât ceilalți în 19 – Zeno Bundea, mijlocaș “U” Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER