Becali: „Dumnezeu mi-a dat cadou un gol din offside”

Becali:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finanțatorul stelist Gigi Becali a afirmat după partida câtigată la Craiova, scor 2-1 în fața Universității, că a avut marii emoții la această partidă, dar că a fost sigur că va fi ajutat din nou de Dumnezeu.

"Șampania nu e deschisă încă, mai avem două meciuri. E mai greu acum să pierdem campionatul, noi putem face un egal, cu Dinamo, iar CFR-ul trebuie să joace cu Bistrița și cu rivala U Cluj. La plecarea de la stadion din Craiova, am avut două geamuri sparte, două mașini cu geamuri sparte. Am avut 30 de bodyguarzi, cu 6 BMW-uri. Tot balamucu a fost și datorită lui Mititelu, că el a instigat suporterii. Anul trecut m-a așteptat cu mașina pe pista aeroportului. Am avut emoții mari, dar mă gândeam că nu mă bate pe mine Dumnezeue în Sâmbăta Mare. M-a atenționat la bara lui Costea. Tot timpul am știu că vom câștiga. Craiova nu a fost furată, Dumnezeu mi-a dat cadou mie un gol din offside." a declarata finanțatorul stelist în direct la Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Viitura a ajuns în România! Ciclonul Ashley îşi face DEJA simţită prezenţa în 2 județe
BREAKING! Viitura a ajuns în România! Ciclonul Ashley îşi face DEJA simţită prezenţa în 2 județe
Reacția lui Florin Prunea, după ce Dorinel Munteanu a spus ”nu am avut prieteni în Generația de Aur”
Reacția lui Florin Prunea, după ce Dorinel Munteanu a spus ”nu am avut prieteni în Generația de Aur”
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Walter Zenga a semnat
Walter Zenga a semnat
Andreea Bănică, aproape nud pe internet! Nu se sfiește deloc la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape nud pe internet! Nu se sfiește deloc la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o…
Simona Halep a făcut marele anunţ! Tania şi Stere Halep sunt în al nouălea cer: „E o zi grozavă!”
Simona Halep a făcut marele anunţ! Tania şi Stere Halep sunt în al nouălea cer: „E o zi grozavă!”
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
"Numai asta ne-a rămas". Preoţii din judeţele de lângă Dunăre ţin slujbe ca să alunge potopul. Clopotele bat la fiecare…
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Gest emoționant făcut, în memoria mamei lui, de milionarul care își construiește un castel în România
Gest emoționant făcut, în memoria mamei lui, de milionarul care își construiește un castel în România
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o întâlnire cu un băiat de 17 ani. Ce s-a întâmplat cu ea 7 zile mai târziu
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o întâlnire cu un băiat de…
O româncă de 42 de ani a fost ucisă
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea doi…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj
WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj
Cum se face regenerarea filtrului de particule? Ce poți face dacă ai DPF înfundat
Cum se face regenerarea filtrului de particule? Ce poți face dacă ai DPF înfundat
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă!  Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care a pus pe jar imaginația fanilor
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă! Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care a pus pe jar imaginația…
×