Sâmbătă seară, elevii lui Cornel Țălnar și-au dominat tactic adversarul.
„S-a văzut mâna lui Rednic”, a sunat declarația lui George Copos imediat după ultimul fluier al arbitrului. Acest lucru este susținut și de întâlnirea pe care „Puriul” a avut-o cu administratorul delegat al „câinilor”, Cornel Dinu. Astfel, cei doi s-au văzut vinerea trecută la sediul clubului din „Ștefan cel Mare” și au discutat timp de mai bine de o oră despre partida care avea să urmeze. „Mâna lui Rednic” s-a văzut într-adevăr în primul „11” al roș-albilor în Giulești. După cum se știe, „Puriul” este adeptul folosirii unui singur „închizător” în sistemul 4-1-3-2. Tocmai de aceea, sâmbătă seară, Andrei Mărgăritescu a fost lăsat pe banca de rezerve, în locul său fiind titularizat Vranjkovic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER