Dinamo – Steaua e un derby ce stă, mai nou, sub semnul crucii. Nu mai e nevoie de antrenori ori patroni care să stimuleze financiar. Dinamoviștii se vor fi pregătit pentru marea confruntare stând cu capul plecat în fața unui preot ce alungă duhurile rele, stropindu-le gândurile cu apă sfințită. Misticul domină finalul de campionat și declarațiile oamenilor de fotbal sunt la limita dintre inconștiență și blasfemie. Mai nou, Dumnezeu nu ridică fanionul de la margine și pe viitor ne putem aștepta la căței de usturoi la încheietura barelor apărate de „Pisică” sau de oricine altcineva. Toată lumea invocă divinitatea și se apără sau atacă în numele Sfintei Treimi. Acuze reciproce, suspiciuni și jigniri. Â De plătit… plătesc mereu jucătorii într-un sistem de judecată de-andoaselea, ca tot fotbalul românesc. După celebrul caz „Bricheta”, în care a fost pedepsit un club, dar în care cel mai tare au suferit jucătorii, ieri a fost suspendat Goian pentru cuvintele: „Sunt convins!”… Din toată pleiada, să nu spunem șleahta, de conducători care au rostit acuze grele și autodenunțuri la ore de maximă audiență, comisia de „antidisciplină” a găsit un țap ispășitor: Goe. Fundașul nerăsfățat!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER