Curățenie la FC Vaslui

Curățenie la FC Vaslui
  • Publicat:

Frunză, Bălace, Sabou, Apostol, Bukvic, Ivan, Panait, Tem­wanjera, Pârv, Mândrușcă și Doboș sunt pe lista neagră. După partida cu Steaua, pierdută de vasluieni cu 1-0, Adrian Porumboiu a spus că toată echipa este transferabilă.

După meciul de miercuri cu Rapid, Adrian Porumboiu îi va anunța pe cei care vor părăsi echipa. La urechile lui Porumboiu au ajuns mai multe informații cum că, după jocul cu Timișoara, dar și înaintea partidei cu Steaua, Frunză, Sabou, Matei, Neagu și Bălace au fost prinși la băutură într-un local din Vaslui. Bălace a recunoscut că a stat „la un pahar de vorbă“ cu colegii săi, dar a spus că totul s-a întâmplat la el în apartament.

Au fost pedepsiți doar Frunză, Bălace, Neagu și Sabou. „Careul de ași“ a lăsat să se înțeleagă atunci că atacantul Marius Matei a fost „turnătorul“, acesta nu numai că a jucat titular la fiecare meci după acel incident, dar nici nu a fost amendat.

În opinia finanțatorului vasluienilor, Frunză, Bălace și Sabou „au jucat suspect de slab în partida cu Steaua“, fiind trimiși pentru zece zile la „satelitul“ din liga a IV-a. Chiar dacă nu a jucat în acel meci cu cântec în fața grupării din Ghencea, Apostol a dezamăgit, fiind tras pe linie moartă. El va fi pus pe lista de transferări. Și Doboș, Ivan, Panait, Bukvic și Temwanjera, care nu au confirmat, sunt pe lista neagră.

14 La atâția jucători a renunțat Adrian Porumboiu în urmă cu două sezoane, după meciul cu Steaua din ultima etapă

Săndoi nu rămâne

Emil Săndoi (foto) a declarat, ieri, că va decide dacă va mai rămâne la Vaslui după ultima etapă. „Am discutat cu domnul Porumboiu și voi vedea după ultima etapă“, a spus Săndoi, care a dat de înțeles că nu-și va prelungi contractul. Moldovenii au o listă lungă de înlocuitori: Cornel Dinu, Ionuț Popa, Petre Grigoraș, Ovidiu Sabău și Cristiano Bergodi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost găsită, 24 de ore mai târziu
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Liverpool, mega-ofertă: înlocuitorul lui Salah, transfer de 170 de milioane € pe Anfield!
Liverpool, mega-ofertă: înlocuitorul lui Salah, transfer de 170 de milioane € pe Anfield!
Delia, noi controverse cu ultimele imagini în costum de baie! A încins internetul: „Lăsați femeile să fie libere!”
Delia, noi controverse cu ultimele imagini în costum de baie! A încins internetul: „Lăsați femeile să fie libere!”
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor…
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×