Un câștig cert după derby: putem discuta despre fotbal adevărat, nu despre aspecte colaterale. Țălnar – sau Dinu? sau Rednic? – a simțit că fluturele stelist se prezintă în „Groapă” doar cu o aripă întreagă, cea stângă. Pe dreapta, cuplul de bandă și de conjunctură Nicoliță – Neaga (Mendoza) a fost extrem de ofertant pentru oamenii de atac ai roș-albilor. Și acest punct nevralgic a fost apăsat constant de Pulhac, Munteanu, dar mai ales de Bratu. De aici au venit golurile „câinilor” și a plecat titlul deja antamat din Ghencea.
Steaua a pierdut pentru că, în sfârșit, a avut în față un adversar. Ceea ce nu se mai întâmplase de la meciul din Giulești. Atunci s-a rezolvat cazul cu o brichetă aruncată pe teren de un isteric, pe când acum n-au reușit nici cei „n” atacanți trimiși la disperare pe gazon de Lăcătuș. Paradoxal: un campionat înglobat în atâtea mizerii are parte de un final poate nemeritat, dar atât de tonic și de dorit!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER