Se strânge lațul pentru Dumitru Dragomir

Se strânge lațul pentru Dumitru Dragomir
  • Publicat:
  • Actualizat:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus ieri trimiterea în judecată a lui Dumitru Dragomir și a lui Gino Iorgulescu.

Cei doi vor fi judecați în calitate de inculpați în dosarul privind tranzacția cu terenurile de la LPF, cercetările pornind în urma unei sesizări făcute de către Constantin Iacov, fostul președinte al clubului FC Național. În același dosar au mai fost trimiși în instanță și Bogdan Dragomir, fiul președintelui LPF, dar și Florin Bădiță, fostul șofer al lui Dragomir. Urmărirea penală a fost declanșată în data de 23 noiembrie 2007, iar DNA a decis ieri trimiterea în judecată a celor patru, cauza respectivă, una de gravitate maximă, urmând a fi judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Între timp, DNA a pus sechestru pe terenul respectiv, în vederea confiscării de către instanța de judecată. Pe acest teren, firma familiei Dragomir a construit deja o vilă.

Iată cum sună rechizitoriul finalizat de către DNA.

"La data de 4 aprilie 2001, inculpatul Dragomir Dumitru a primit de la inculpatul Iorgulescu George-Gino un teren în suprafață de 351,79 mp, în valoare de 32.600,26 USD, pentru ca, în schimb, să accepte achiziția de către LPF a unui teren în suprafață de 1.497,21 mp (în aceeași zonă) și a unei construcții nefinalizate, în suprafață de 279,72 mp. LPF a achiziționat imobilele respective cu încălcarea Statutului LPF cu suma de 355.000 USD, preț supraevaluat, deoarece reprezenta o valoare de trei ori mai mare decât prețul practicat pe piața liberă în zona respectivă la acea dată.

Pentru a ascunde adevărata natură a bunului dat cu titlu de mită, inculpatului Dragomir Dumitru, inculpatul Iorgulescu George-Gino au trecut în proprietatea inculpatului Bădiță Florin-Bogdan (șoferul personal al lui Dragomir Dumitru) suprafața de 351,79 mp teren. În contractul de vânzare-cumpărare astfel încheiat s-a consemnat în fals că pentru acest imobil s-a achitat suma de 600.000.000 ROL.

La data de 24 mai 2004, în baza unui alt contract de vânzare-cumpărare, inculpatul Bădiță Florin-Bogdan, cu acceptul inculpatului Dragomir Bogdan-Dumitru, a trecut terenul respectiv în proprietatea firmei „Bodu“, contract în care s-a consemnat, în fals, că pentru tranzacție s-a plătit suma de 900.000.000 ROL. În perioada 2004-2007, inculpatul Bădiță Florin-Bogdan a folosit acest contract pentru a înregistra operațiunea în contabilitatea firmei și pentru a realiza formalitățile legale pentru înscrierea în Cartea Funciară"

Președinții de cluburi din Liga I îl susțin pe Dumitru Dragomir, majoritatea dintre aceștia considerând că șeful LPF nu a adus niciun prejudiciu Ligii.

Dacă Nicolae Badea și George Copos au evitat să se pronunțe, motivând că nu cunosc detaliile cazului, pentru a le putea comenta, alți conducători de cluburi au avut poziții mult mai ferme. De exemplu, Adrian Porumboiu a declarat că nu se va dezice niciodată de Dragomir, de care îl leagă o veche prietenie. „Vă spun eu, Mitică nu ar face niciodată asemenea greșeli. Mi-e prieten bun, îl cunosc bine, este nevinovat, iar justiția va demonstra asta”, a spus Porumboiu.

Poziția cea mai tranșantă a avut-o Gigi Becali. Contactat de ProSport, patronul Stelei a declarat că procurorii sunt incompetenți și că Liga nu a reclamat niciun prejudiciu. „Liga suntem noi, iar noi nu avem nici o problemă, nu am sesizat nicio pagubă. Cum să se bage nesănătoșii ăia de procurori în treaba noastră, dacă noi spunem că Dragomir nu ne-a adus niciun prejudiciu?!”, a tunat Becali.

7 miliarde de lei vechi ar fi prejudiciul LPF prin cumpărarea unui teren de trei ori mai scump decât valora

Dumitru Dragomir
luare de mită

Gino Iorgulescu
dare de mită; spălare de bani; participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual;

Florin Bădiță
complicitate la luare de mită;
spălare de bani; participație improprie la săvârșirea
infracțiunii de fals intelectual; uz de fals;

Bogdan Dragomir
spălare de bani; participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

Tags:
Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Șofer român, erou în Spania! A împins cu TIR-ul o mașină blocată în inundațiile devastatoare
Șofer român, erou în Spania! A împins cu TIR-ul o mașină blocată în inundațiile devastatoare
”Ați văzut”. Ange Postecoglou, convins de Radu Drăgușin: i-a descris prestația cu Manchester City într-un cuvânt
”Ați văzut”. Ange Postecoglou, convins de Radu Drăgușin: i-a descris prestația cu Manchester City într-un cuvânt
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
Cutremur în Bănie! Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova? Planul lui Mihai Rotaru
Cutremur în Bănie! Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova? Planul lui Mihai Rotaru
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri peste hotare. Abia dacă o mai reucunoști
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri peste hotare. Abia dacă o…
Dragoș Bucur și colegii de la Visuri la cheie, șocați când au vizitat una dintre casele construite acum 6 ani. INCREDIBIL ce au găsit. ''Șocul a venit când am intrat''
Dragoș Bucur și colegii de la Visuri la cheie, șocați când au vizitat una dintre casele construite acum 6 ani.…
Adrian Mutu, dezvăluiri şocante după ce a fost
Adrian Mutu, dezvăluiri şocante după ce a fost "lucrat" la CFR Cluj. "Briliantul" şi-a acuzat foştii jucători: "S-au dat accidentaţi!…
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
BNR pune în circulaţie o coală specială formată din 4 bancnote de 10 lei
BNR pune în circulaţie o coală specială formată din 4 bancnote de 10 lei
MESAJUL primit de Pământ de la peste 24 de miliarde de kilometri depărtare!
MESAJUL primit de Pământ de la peste 24 de miliarde de kilometri depărtare!
A primit o maşină de lux de la Ion Ţiriac şi viaţa i s-a schimbat radical: A venit o doamnă plângând! Nu ştiam ce se întâmplă
A primit o maşină de lux de la Ion Ţiriac şi viaţa i s-a schimbat radical: A venit o doamnă…
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana i-a gonit din club în miez de noapte!
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana i-a gonit din club în…
Statul vrea banii românilor. Se aplică în perioada 4 noiembrie 2024 – 5 decembrie 2024 pentru persoanele fizice
Statul vrea banii românilor. Se aplică în perioada 4 noiembrie 2024 – 5 decembrie 2024 pentru persoanele fizice
Românii Gabi, Dana și fiica lor Alex au fost găsiți morți într-un garaj din Valencia. Tăvălugul apei i-a luat prin surprindere
Românii Gabi, Dana și fiica lor Alex au fost găsiți morți într-un garaj din Valencia. Tăvălugul apei i-a luat prin…
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Care e limita de viteză pe E85. Diferența între un drum european și unul național
Care e limita de viteză pe E85. Diferența între un drum european și unul național
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
×