Aproximativ 200 de suporteri au așteptat autocarul echipei la ședința de pregătire de la ora 17:00.
În momentul sosirii, grupul de fani a început să scandeze „Jegoșilor, jucați corect!”, „Sunteți niște târfe!” și „Gunoaielor!”. Fotbaliștii au încercat să se retragă în liniște, singurul care a ripostat fiind Nemanja Jovanovic, care i-a înjurat la rândul său, pe suporteri. A fost momentul în care lucrurile au scăpat de sub control. Câțiva fani au sărit gardul, cu intenția de a-l lovi pe Jovanovic, care a evitat bătaia retrăgându-se în vestiar. Alți câțiva suporteri au forțat intrarea în vestiare, scandalul fiind întrerupt de președintele Anton Doboș, cu ajutorul firmei care asigură paza la stadion și al poliției.
Galeria și-a continuat reprezentația în timpul antrenamentului: „Vă rupem picioarele!” sau „Jucați corect!”. Bossul lui „U”, Doboș, a încercat să-i liniștească pe suporteri, declarând: „Se va juca numai și numai pe teren. Jucătorii mei vor avea o primă cum n-au mai avut până acum”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER