După un sezon istovitor, Galliasi De Souza a răsuflat ieri ușurat. Fundașul spune că echipa sa merita din plin să câștige titlul.
Ești campion al României. Cum e? Fantastic! Cred că acesta e cel mai potrivit cuvânt. Nu cred că poate să spună cineva că nu am meritat să fim campioni. Am fi putut să ne adjudecăm titlul cu multe etape înainte de finalul sezonului, dar noi ne-am făcut viața grea.
Cum a fost meciul cu „U”? Nu a fost ușor. Ei au o echipă bună. Nu ar merita să retrogradeze. Am jucat cu alte echipe mult mai slabe decât „U”. Ei au fost și extrem de motivați. Așa se întâmplă în orice derby, este normal. Acum sper să luăm și Cupa României, sper să realizăm eventul.
Dinamo are un merit la acest titlu? Trebuie să recunoaștem că da. Am mai zis, ne-am făcut noi viața grea. Dacă Timișoara nu făcea egal cu Steaua și Dinamo nu îi bătea pe cei din Ghencea, era gata totul pentru noi.
Ce urmează pentru voi? Cred că avem puterea să dominăm de acum înainte fotbalul din România. Pot să spun că un vis al meu s-a îndeplinit: am obținut dreptul de a juca în Liga Campionilor. Acest lucru l-am dorit de când am venit aici. „Vino și vei juca în Liga Campionilor”, a fost fraza cu care m-a convins președintele Iuliu Mureșan să semnez cu CFR.
Cui dedici acest campionat? Celor care au crezut în mine și în special familiei mele. Vă promit de acum că din sezonul viitor arena din Gruia va fi un teren unde nu va mai lua nimeni puncte!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER