Cristian Sanchez Prette, cumpărat de la Huracan, Yssouf Kone (foto), achiziționat de la Rosenborg, și Ciprian Deac, care se va întoarce după împrumutul la Oțelul, sunt primele întăriri ale lui CFR pentru Liga Campionilor.
Ca de obicei, CFR Cluj s-a mișcat repede pe piața transferurilor, perfectând deja două mutări din străinătate. Iuliu Mureșan a recunoscut deocamdată doar achiziționarea mijlocașului ofensiv argentinian Cristian Sanchez Prette (23 de ani), de la Huracan, pentru care CFR a plătit 1,1 milioane de dolari.
„Da, el va veni la noi”, a admis președintele din Gruia, care a schimbat subiectul când a fost întrebat dacă Prette e singura achiziție efectuată.
Se știe însă că noua campioană a obținut și semnătura atacantului ivorian Yssouf Kone (26 de ani), de la Rosenborg Trondheim, și că-l va readuce de la Oțelul, unde a fost împrumutat în retur, pe internaționalul de tineret Ciprian Deac.
„Nu vom mai face transferuri în masă, ca în anii trecuți, fiindcă acum ne axăm pe omogenitate. Vor veni însă trei-patru jucători, fiindcă avem nevoie de un lot valoros și numeric pentru noul sezon”, a anunțat patronul Arpad Paszkany.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER