Orgoliul pansat național

Mutu și Chivu sunt niște fotbaliști extraordinari doar prin comparație cu colegii lor de generație din România.

Raportat la adversarii din grupa de la Euro – mulți dintre ei vecini de Serie A – devin ceea ce sunt, de fapt, la bursa fotbalului mare: niște jucători de pluton. Nu e o jignire, ci un punct psihologic de plecare pentru strategia de la turneul final al Euro.

Pe umărul lui Chivu și neuronii lui Mutu nu trebuie pusă o presiune de tipul “doar de voi depinde totul”. Chiar dacă, în sinea lor, probabil cei doi fotbaliști români se vor urcați pe piedestal încă dinainte de meciul de peste fix o lună, împotriva Franței.

Trebuie să fim lucizi, în interesul echipei naționale, și să le indicăm lui Mutu și Chivu locul pe care, potrivit performanțelor modeste de până acum, îl merită. Adică în interiorul grupului tricolorilor, în linie cu Nicoliță, Cociș sau Radu Ștefan. La vremea lor, înaintea CM din 1994, nimeni nu i-a cerut lui Hagi sau Popescu să salveze orgoliul fotbalistic național. Au știut ei, mai bine și mai ales cu modestie, cum să facă asta.