Taher: „Poate prin somn să ni-l fure Dinamo pe Boloni”

Taher:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Acționarul majoritar al Rapidului, Fathi Taher, a declarat, miercuri, agenției NewsIn, că nu există posibilitatea ca Ladislau Boloni să decline oferta sa și să opteze pentru rivala Dinamo.

"Poate prin somn să ni-l fure Dinamo pe Boloni. Sau poate îi fură somnul. Nu e nimic adevărat. Nu s-a schimbat nimic față de ceea ce am discutat inițial. Omul ne-a spus clar că până pe 25 mai are contract cu Al Jazeera. Până nu se termină campionatul la Abu Dhabi nu poate să semneze. A fost corect față de noi. De ce e așa de greu de înțeles? De la prima discuție, dumnealui a fost foarte clar: ‘Nu semnez până nu se termină campionatul pentru că nu știi ce se poate întâmpla și nu mai pot veni’. Restul sunt baliverne, nimic adevărat. Nu i-am dat niciun ultimatum", a spus Taher, care se află în Emiratele Arabe Unite.

Deținătorul pachetului majoritar de acțiuni al clubului din Giulești nu se teme că sosirea lui Boloni la Rapid ar putea fi afectată de câștigarea titlului în Emiratele Arabe Unite cu Al Jazeera: "Ieri am luat masa împreuna, ne-am plimbat și a fost o plăcere din partea amândurora. Nu avem absolut niciun punct de vedere diferit, suntem pe aceeași linie în toate privințele. Nu mă tem că dacă va câștiga campionatul nu va mai fi lăsat să plece. El mi-a spus că va veni sigur".

Contractul dintre Ladislau Boloni și echipa Al Jazeera expiră la data de 25 mai. Cu două etape înainte de finalul sezonului, Al Jazeera se află pe locul 2, la trei puncte în spatele liderului Al Shabab, pe care îl va întâlni în meci direct în ultima etapă, pe teren propriu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×