Cu regrete și satisfacții, Dusan Uhrin jr e fericit că s-a încheiat acest an nebun în fotbalul românesc. Cehul regretă că nu a terminat sezonul pe o poziție superioară, dar lipsurile din lot și-au pus amprenta
Cum vă simțiți la final de sezon? Pot spune că suntem bucuroși… că s-a terminat. Eu însă nu sunt mulțumit cu locul șase.
Care rezultate v-au mulțumit, care v-au supărat? M-au mulțumit în special cele din meciurile cu echipele calificate, ca și noi, în cupele europene, mai puțin cu Urziceni. Sunt nemulțumit de rezultatele cu echipele din spatele nostru, cu care am pierdut. În special mă refer la meciurile cu Mioveni și Craiova, pentru că am pierdut acasă.
Dacă ați putea da timpul înapoi ce ați schimba? Cu Mioveniul cred că aș avea multe schimbări de făcut, dar cu Universitatea, când doream să facem o schimbare, ni se accidenta alt jucător. A fost greu să acoperim lipsurile. Am simțit că nu mai putem să întoarcem meciul.
Sunteți primul antrenor în 17 ani care stă la Poli un campionat întreg. Cum vă simțiți? Ce pot să spun, este frumos. De fapt o singură dată mi s-a întâmplat să plec prematur. Eram secund la Slavia, s-a schimbat antrenorul și am plecat și eu. În 2002 parcă a fost.
Unde erați cu o atmosferă ca la meciurile cu UTA, Dinamo? Eu cred că atunci ne-am fi bătut pentru titlu. Dar ca primă condiție ar fi trebuit să jucăm cu formația ideală, fără accidentări și suspendări.
Ce adversar v-a impresionat? Cel mai mult mi-a plăcut Rapidul, a jucat cel mai bun fotbal. Tactic nu m-a impresionat. După părerea mea, o echipă are două moduri tactice. Unul normal și altul la rezultat, pentru a câștiga un meci. Dacă Rapid l-ar fi avut și pe al doilea, poate ar fi fost ei campioni. I-au afectat mult și schimbările de antrenori.
Deci CFR a avut cea mai bună tactică? Nu cred. CFR a reușit să adune foarte multe puncte în prima parte a campionatului, însă acum, din cauza ratărilor Stelei, a reușit să câștige campioÂnatul.
Returul a fost o jumătate de sezon foarte grea, mai ales din cauza jucătorilor accidentați și suspendați Dusan Uhrin, antrenor Poli Timișoara N-am vorbit despre arbitri. O singură dată m-a supărat unul când a dat două faze împotriva noastră în ultimele două minute Dusan Uhrin, antrenor Poli Timișoara
Sinceritatea față de jucători îl face pe Uhrin să păstreze frâiele lotului multinațional Autoritar și ferm sau înțelegător și părintesc, Dusan Uhrin a impus disciplina și respectul în colectivul cu care lucrează.
Cine v-a lipsit cel mai mult când a fost accidentat? Cu siguranță în acest retur cel mai mult ne-au lipsit Bucur sau Alexa.
Sunt jucători care pot fi considerați cei mai buni pe postul lor în campionat? E dificil să faci asemenea aprecieri. Dar, în mod sigur, în prima jumătate a campionatului, Artiom Karamyan a fost cel mai bun pe postul său, iar Bucur la fel.
Ați avut un post care v-a pus probleme, pozitiv sau negativ? A fost un moment în care am avut o alegere grea de făcut, la meciul de la Rapid, iar reversul medaliei a fost la meciul cu Urziceni, când n-am avut pe cine să pun mijlocaș defensiv.
Este vestiarul rupt între români și străini? Nu cred. Este o echipă normală, suntem oameni care lucrează și care își petrec mult timp împreună.
Aveți des discuții private cu jucătorii? Da, când vreau să vorbesc cu cineva, vorbesc. Când nu-mi place ceva, le spun, iar dacă au ei ceva de spus, tot timpul am ușa deschisă.
Îl știți bine pe Contra? Da, îl cunosc bine, sper să vină, dar vom vedea. Și eu cred că venirea lui Contra ne-ar ajuta foarte mult. Este foarte apreciat.
I s-ar ceda banderola? Asta vom vedea, încă nu este aici. Dar îmi este totuna. La asta mai lipsește să mă gândesc, cine va fi căpitan. (râde). 15 Uhrin recunoaște că au fost întârzieri de plăți în ultimul an, dar niciodată nu au fost mai mari de 15 zile
3 sezoane are contract Dusan Uhrin jr cu Poli Timișoara. Primul an a trecut, iar cehul a reușit calificarea în Cupa UEFA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER