Pe 13 mai 2008, Manchester, orașul care a găzduit finala Cupei UEFA, a cunoscut cel mai mare asediu din istoria fotbalului.
200.000 de highlanderi îmbrăcați cu kilturi și tricouri ale lui Rangers au cucerit orașul. Pentru ei nu conta că lipseau banii și strălucirea din Liga Campionilor. Onoarea câștigării unui trofeu european le era de-ajuns. O invazie bucuroasă însoțită de 3 milioane de litri de bere s-a încheiat cu un coșmar după ce Zenit a câștigat finala. Am încercat împreuna cu colegul cu care am comentat partida, Dragoș Caretaș, să ajungem înapoi în centrul orașului unde aveam hotelul. Toate străzile care duceau acolo erau însă blocate pentru că se declanșase apocalipsa. Zeci de mii de fani scoțieni se războiau cu poliția engleză. La un moment dat ne-am apropiat de un cordon de scutieri pentru a-i întreba de o alternativă spre centrul orașului. Au considerat apropierea un gest agresiv și am fost luați pe scuturi împreună cu scoțienii din jur. Am fost mai norocoși decât cei care aveau tricouri cu Rangers. Aceștia au căzut pradă câinilor polițiști nemâncați de 3 zile și bastoanelor forțelor speciale. Am fost șocat să văd cu câtă furie poate lovi o polițistă de doar 1.60 m. Vârtejul nebun creat de luptele de stradă ne-a purtat până pe treptele hotelului unde eram cazați. Scoțienii au vrut să se refugieze în hotel, însă bodyguarzii i-au blocat. Highlanderii au căzut la mijloc. În ce a urmat au contat și sutele de ani de adversitate între englezi și scoțieni.
Am reușit să ne refugiem în hotel pentru că am putut arăta că eram cazați acolo. Din spatele baricadei am putut vedea mașini distruse, femei plângând lângă soții lor bătuți, dar și polițiști scăpând miraculos cu viață. În acea noapte, pasiunea a născut monștri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER