Actualul antrenor al formației Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, se va reîntoarce în Turcia pentru a antrena pe Galatasaray Istanbul.
Presa turcă dă ca sigură revenirea tehnicianului român în Superliga turcă:
"Se pare că tehnicianul român, cu care s-a ajuns la un acord de principiu, va veni la Istanbul mâine seară , iar sâmbătă discută ultimele detalii și va semna un contract cu Galatasaray" conform presei turce.
Dorind să infirme zvonurile care dădeau ca sigură o eventuală revenire la Galatasaray, Mircea Lucescu a declarat pentru agenția Mediafax că exclude o eventuală despărțire de Șahtior:
 "Nu este adevărat că voi semna cu Galatasaray, sunt minciuni. Din contră, am refuzat. Mai am un an de contract cu Șahtior, am de gând să-l duc la bun sfârșit, n-am alte intenții. Dacă Galatasaray a încercat să mă determine să merg la ei? Bineînțeles, dar nu contează asta, e normal ca un antrenor să fie solicitat de cluburi" a spus Lucescu
Mircea Lucescu a mai antrenat Galatasary între 2000-2002 câștigând Supercupa Europei în 2000 și campionatul Turciei în 2002, ajungând și în sferturile de finală ale Ligii Campionilor în sezonul 2000/2001.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER