Ivorianul ar costa-o pe campioana României în jur de un milion de euro, deși scandinavii vor mai mult
„Telenovela Kone“ a ajuns la un nou episod. Potrivit presei norvegiene, campioana României, CFR Cluj, face presiuni pentru a obține transferul atacantului ivorian încă din această vară.
Aflat sub contract cu Rosenborg Trondheim până la finalul anului 2008, Yssouf Kone (26 de ani) și-a dat acordul să joace pentru campioana României, iar oficialii acesteia fac acum eforturi pentru a-l aduce la Cluj pe ivorian încă din această vară. Potrivit presei din Norvegia, Rosenborg a refuzat o ofertă inițială de un milion de euro, însă acum pare a îndulci tonul negocierilor după ce a aflat că-l va pierde gratis la iarnă pe Kone, care a refuzat să mai negocieze cu șefii de la Trondheim o prelungire a actualului angajament. „Cei de la Cluj ne-au anunțat că vor veni aici în următoarele zile pentru a discuta despre trecerea lui Kone la CFR. Nu-l vom ceda ieftin și, în plus, nu ar fi prea bine pentru noi să renunțăm la Kone înainte de 1 august, fiindcă avem program greu în luna iulie“, a spus Erik Hoftun, directorul adjunct al lui Rosenborg, în presa norvegiană.
Tot ieri, și Iuliu Mureșan, președintele lui CFR Cluj, a dat de înțeles că atacantul african ar putea ajunge în vară la Cluj. „Să vedem, poate vine totuși acum“, a spus șeful campioanei, care a plecat ieri pentru trei zile din Cluj. Oficial, el este la București, dar se pare că adevărata sa destinație este Trondheim, unde va negocia transferul lui Kone.
"Când voi ști mai multe despre transfer voi spune. Acum sunt jucătorul lui Rosenborg" – Yssouf Kone, atacant Rosenborg Trondheim
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER