Contrar celor spuse în ultimii ani, F1 se anunță a fi mai scumpă în 2009. Motiv de îngrijorare pentru echipele mici. Creșterea costurilor ar putea fi cauzată – subiectul se dezbate și la Monte Carlo -, de schimbarea aerodinamicii monoposturilor, de anunțata utilizare a cauciucurilor „slicks“, dar mai ales a sistemului KERS de recuperare a energiei.
Iar dacă aceste schimbări în regulamentul tehnic nu-i vor afecta pe cei mari, ele vor da dureri grele de cap echipelor mici. Mai mult sau mai puțin întâmplător, Dietrich Mateschitz, patronul lui Red Bull, a anunțat de ceva timp că vrea să vândă Toro Rosso. Coproprietar al acestei echipe, Gerhard Berger a pus degetul pe rană, declarând deunăzi: „Bugetele necesare au depășit limite suportabile. Este evident că marii constructori nu vor reducerea costurilor. Pentru echipa noastră, pentru Force India și Williams, va fi dificil să ne asigurăm un buget care să ne permită a fi competitivi.
FIA trebuie să ajungă la un compromis“. Toro Rosso, ca de altfel și Force India, speră ca Ferrari, echipa cu care colaborează, să le ofere sistemul KERS la un preț abordabil. Altfel, ele vor avea mari probleme. Nu toți cei prezenți acum în Principat afișează o figură îngrijorată. Frank Williams, de pildă, a pus la gheață sticlele cu șampanie. Britanicul are motive să sărbătorească, acest mare premiu fiind al 600-lea din carieră! Calificările încep azi, la ora 14:55, în direct de TVR 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER