Orice antrenor are jucătorii lui preferați într-o echipă, iar Marco van Basten nu face excepție de la această regulă.
De altfel, selecționerul batavilor a recunoscut deja că Robbie van Persie e unul dintre fotbaliștii pentru care a încălcat unul dintre principiile sale, acela de a nu lua jucători accidentați în lot. „Voi aștepta până când se va reface complet. Mai am un principiu care îmi spune cu cât un fotbalist e mai valoros, cu atât mai mult trebuie să ai răbdare cu el”, și-a justificat „San Marco” decizia.
Alți doi internaționali se bucură de un tratament preferențial din partea selecționerului: căpitanul Van der Sar (foto, în stânga) și mijlocașul Sneijder. Deși olandezii se află de mai bine de o săptămână în cantonament, cei doi au ajuns sub comanda lui Van Basten abia ieri. Portarul a disputat miercuri finala Ligii Campionilor cu Manchester, iar trioul olandez de la Real Madrid, Robben, Van Nistelrooy și Sneijder, a participat într-un turneu în Arabia Saudită. Are nevoie de un Sneijder „proaspăt“
Primii doi s-au prezentat la antrenamente încă de vineri, în schimb Sneijder s-a bucurat de un weekend liber în plus. „Robben a jucat doar câteva partide în ultima lună și nu e epuizat. Și Van Nistelrooy e odihnit, fiindcă în ultima lună a avut o accidentare la gleznă și a luat o pauză forțată. I-am acordat câteva zile libere în plus lui Sneijder pentru că a avut un sezon excelent și a bifat multe meciuri. La Euro, am nevoie de un Sneijder proaspăt din toate punctele de vedere”, a explicat Van Basten, care l-a remarcat pe Engelaar după meciul cu Ucraina, scor 3-0. „Să repetăm momentul 1988”
Mijlocașul batav Rafael van der Vaart a declarat că dorește reeditarea performanței din 1988, atunci când, cu actualul selecționer Marco van Basten în echipă, Olanda a câștigat titlul european. „Vreau din tot sufletul un nou moment 1988, sper să jucăm bine și să avem parte și de noroc, cum s-a întâmplat atunci. Facem parte din cea mai frumoasă grupă de la Euro”, a spus jucătorul lui Hamburger SV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER