Prezent la București, unde a vizitat sediul Federației Române de Rugby și Stadionul Național "Arcul de Triumf", asistând și la inaugurarea Complexului Olimpic "Sydney 2000" de la Izvorani, Bernard Lapasset, președintele International Rugby Board, a anunțat că forul pe care îl conduce urmează să prezinte curând o serie de măsuri vizând armonizarea calendarului la nivel internațional. "Cluburile vor fi obligate să elibereze jucătorii convocați la echipele naționale. În acest sens, vom stabili acele ferestre în calendar pentru meciurile test, în timpul cărora campioanetele se vor întrerupe. Nu vor mai exista problemele de până acum, când se suprapuneau partidele din campionat cu cele internaționale", a precizat primul președinte "nebritanic" al IRB. Totodată, pentru a se permite naționalelor europene să efectueze turneele de vară, în emisfera Sudică, competițiile interne din Nord se vor încheia până pe 31 mai. Bernard Lapasset a mai spus că numărul maxim al meciurilor pe care o echipă națională le poate disputa într-un an va fi limitat la unsprezece. De asemenea, pentru a se evita suprasolicitarea (fizică) a jucătorilor se va impune o pauză de zece săptămâni anual.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER