E ceva la el care te scoate din sărite. Unii numesc asta nesimțire, alții ușoară aroganță. Poate o fi doar un soi de independență specifică celor extrem de valoroși.
De altfel, dacă ne uităm în lotul nostru și-l dăm deoparte pe „căpitanul” cu umărul aproape de ghips, Mutu este singurul jucător de superclasă.Â
În rest, ceilalți sunt fotbaliști buni, care formează o echipă excelentă. Valorii lor i se adaugă dragostea noastră și iese acea Românie care poate să…
Mutu este însă foarte bun, indiferent dacă îl susținem sau nu, indiferent dacă ne place sau ne displace fața sa, indiferent dacă aflăm că s-a drogat sau că a mângâiat un ospătar cu o bară înfășurată într-un prosop. Mutu este cel mai bun fotbalist dintre ai noștri, independent de voința noastră.Â
Și tocmai această evadare de sub controlul publicului ne poate oferi cele mai intense senzații la Euro. Vom simți asta încă din primele minute ale meciului cu Franța, când vom pasa cu privirea cât mai multe mingi spre Mutu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER