Hugo Broos a semnat ieri un contract pe doi ani cu FC Vaslui, urmând să fie prezentat oficial marți.
Antrenorul belgian va primi un salariu anual de 300.000 de euro, dar și un bonus de 200.000 de euro dacă va duce Vasluiul în Liga Campionilor, și 100.000 de euro pentru o calificare în Cupa UEFA. „Ne-am înțeles cu Broos. Este noul antrenor al Vasluiului. Marți, 3 iunie, Broos va reveni la Vaslui și va fi prezentat oficial într-o conferință de presă. Sper să nu se întâmple ceva neplăcut până atunci“, a spus Porumboiu. Patronul Vasluiului a fixat pentru sezonul viitor un obiectiv mai mult decât îndrăzneț pentru FC Vaslui: clasarea între primele patru echipe din Liga I. Adrian Porumboiu vrea să-și facă o echipă trăsnet pentru a sta la masa bogaților și, de aceea, și-a adus antrenor de Liga Campionilor.
Finanțatorul vasluienilor visează la titlul de campioană și speră să dea lovitura din sezonul viitor, chiar dacă acest obiectiv este trecut în contractul lui Hugo Broos abia din sezonul 2009-2010. „De ce nu! Dacă CFR Cluj a reușit să ia titlul, de ce nu ar face-o și Vasluiul? Bugetul echipei FC Vaslui va fi unul de dimensiunea celui pe care îl au echipele mari din București și vă pot spune că va avea o echipă foarte bună. Vom ținti unul dintre primele patru locuri în sezonul următor. Dacă voi reuși, vă pot spune că voi continua. În caz contrar, este posibil să spun la revedere fotbalului. La un buget de aproape 20 de milioane de euro, cred că ne putem permite să facem o echipă bună“, a conchis Porumboiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER