Ștefan este convins că FRF va avea de suferit fiindcă Ceahlăul a picat în Liga a II-a.
După acordarea licențelor cluburilor Gloria Buzău, Oțelul Galați și Poli Iași, Gheorghe Ștefan a declarat că gruparea nemțeană va contesta la UEFA această decizie a FRF.Â
„Nu este nicio dezamăgire pentru noi. Oricum, în orice postură ne-am afla, vom încerca să facem o echipă nouă, competitivă. Însă, probabil cei de la UEFA vor trebui să se sesizeze în legătură cu modul în care se acordă licențele în România, la FRF. Cred că de acum și noi vom proceda la fel, adică nu vom mai plăti datoriile, observând că dacă ești incorect, ai câștig de cauză. Am făcut o scrisoare către FRF, probabil vom face și la UEFA, pentru că e normal ca toți să respectăm un Manual de Licențiere pe care UEFA îl impune. Dacă alții nu l-au respectat, cred că trebuie să suporte consecințele. Dar ăsta e fotbalul în România. Problema e că cei din federație trebuie să aplice regulamentele internaționale ale UEFA“, a afirmat Ștefan. Oficialul nemțean a declarat că UEFA va trebui să dea un răspuns rapid în cazul în care Ceahlăul se va adresa forului continental: „UEFA va trebui să răspundă în termen foarte scurt, întrucât, odată ce acțiunea noastră va fi înaintată, cei din FRF sunt împiedicați să dea o hotărâre definitivă pentru clasament și viitoarea componență a Ligii I“. „Pinalti“ a mai spus că FRF riscă neprogramarea echipelor românești în viitorul sezon al cupelor europene. „FRF riscă neprogramarea echipelor românești în sezonul viitor al cupelor europene. FRF a mai fost amendată acum câțiva ani în cazul Jiul, iar după amendă urmează neprogramarea în cupele europene“, a afirmat Ștefan.
"Am fost furați tot campionatul de arbitri și văd că suntem furați în continuare. Dar nu de Comisia de Licențiere, care trebuia să hotărască acest aspect, ci de alte comisii de apel, care nici nu ar trebui să existe" – Gheorghe Ștefan, președinte de onoare Ceahlăul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER