Sandu: „Cred că vom face 4 puncte, dar pot fi insuficiente”

Sandu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un vicepreședinte de la UEFA i-a spus „Nașului“ că România va ajunge în fazele superioare ale turneului final.

Mircea Sandu a plecat ieri cu delegația României, dar pe perioada turneului final va sta mai mult la Viena, acolo unde vor fi cazați membrii Comitetului Executiv. El s-a declarat optimist în privința șanselor de calificare ale echipei României.

Avem sau nu obiectiv la acest turneu final?
Se vorbește prea mult de acest obiectiv. Normal că nu mergem la Euro doar ca să ne prezentăm. Am vorbit cu antrenorii și cu jucătorii și ne-am propus să ieșim din grupă. O să încercăm să facem cât mai multe puncte.

Câte puncte credeți că vom aduna?
Patru, dar mi-aș dori mai multe, pentru că s-ar putea să nu fie suficiente. Sigur batem pe cineva! E posibil însă să mă înșel și să facem doar două puncte. În cazul acesta vom începe să ne pregătim pentru viitoarele preliminarii.

Ce echipă ați vrea să se mai califice din grupă?

Italia. E o echipă pe care o simpatizez, sunt și mulți italieni în România, ar fi bine să mergem împreună mai departe.

E mai grea grupa de acum față de cea din 2000?
Cred că grupa din 2000 a fost mai ușoară. Atunci, dacă eram mai atenți, puteam să trecem și de sferturi. Am fost un pic nervoși, a avut și Hagi o bară. Mai dificilă mi s-a părut grupa din 1996, când nu am făcut niciun punct. Franța, Spania și Bulgaria erau foarte tari atunci.

Cum vi se pare echipa României ?
Are valoare și individualități bune în lot. Piți îi va face pe băieți să fie binedispuși și să aibă poftă de joc. Apoi totul depinde de moment și de inspirație.

Cine vă place cel mai mult dintre tricolori?
Îmi place echipa, dar cred că Marica și Marius Niculae pot produce surpriza. Simt că Răzvan Cociș „va exploda“ la acest turneu final, îl apreciez și pe Tamaș, care joacă foarte dezinvolt și mă bucur și că cei consacrați rămân oameni de bază.

Cei de la UEFA cum văd echipa României?
Ca pe una capabilă de a surprinde pe toată lumea. De curând, un vicepreședinte al forului european mi-a spus că simte că România va ajunge departe la acest turneu final. Omul e un tip cu experiență și nu mi-a spus asta din complezență.

" Trebuie să fim mereu concentrați. Dacă nu avem presiune pe noi, ne relaxăm și asta sigur ne va costa "- Mircea Sandu,președinte FRF

" Meciurile de la Euro ne vor căli și pentru preliminariile CM, unde avem adversari foarte tari "- Mircea Sandu, președinte FRF

" Eu sigur voi fi după grupe la Viena. Sper să reprezint un magnet pentru echipă și să o trag după mine " – Mircea Sandu, președinte FRF

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Mircea Lucescu a ieşit la atac: ”La Tottenham, lui Drăguşin îi cere să facă linie”
Mircea Lucescu a ieşit la atac: ”La Tottenham, lui Drăguşin îi cere să facă linie”
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul de peste 9,58 milioane de euro
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul de peste 9,58 milioane de…
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Calvarul prin care a trecut fiica lui Mihai Stoichiţă: A plecat şocată de acolo! A suferit mult Andreea este de o frumuseţe uimitoare
Calvarul prin care a trecut fiica lui Mihai Stoichiţă: A plecat şocată de acolo! A suferit mult Andreea este de…
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
×