Eveniment important, ieri, pentru micuțul aeroport de lângă St. Gallen (aflat la 20 de kilometri de oraș). În jurul orei 13:00 (ora 14:00 în România) aeronava Aurel Vlaicu care a transportat delegația României a aterizat în aplauzele celor câteva zeci de susținători (foto jos), majoritatea români, restul localnici, prezenți la aeroport.
Deși mulți dintre fanii tricolorilor erau dotați cu pixuri și carnețele pentru autografe, fotbaliștii români nu au putut fi priviți decât de la distanță, pentru că au fost luați direct de pe pistă de către un autocar personalizat pe care scria „România te iubim și cu tine ne mândrim”. Ceilalți membri ai delegației au fost transportați la hotelul Santispark cu un alt autocar de lux și alte patru automobile, aparținând gărzilor de corp care vor asigura securitatea tricolorilor pe durata turneului final. Imediat ce aeronava din România a aterizat, două mașini de pompieri au pulverizat jeturi de apă, un semn de bun venit în Elveția.
Se spune că ploaia aduce noroc și de aceea organizatorii au apelat la această primire. Tricolorii sunt extrem de bine păziți în Elveția, de către o firmă de securitate plătită din banii celor de la UEFA. La hotelul Santispark alți bodyguarzi, de această dată angajați de hotel, au grijă ca românii să nu fie deranjați. Nimeni nu are voie să intre în complex, cu excepția celor care sunt trecuți pe o listă oficială. Chiar și angajații hotelului trebuie să prezinte la poartă legitimația și numele lor să fie trecut neapărat pe lista paznicilor. Selecționerul stă într-un apartament La hotelul Santispark, selecționerul și Lupescu sunt singurii care beneficiază de luxul unui apartament prezidențial. Cei doi și jucătorii României au fost tratați cu atenție încă de la sosire, personalul stabilimentului întâmpinându-i cu aplauze în momentul în care au intrat pentru prima oară în hotelul care-i va găzdui până după partida cu Italia.
De altfel, gazdele nu au lăsat nimic la voia întâmplării. Toate holurile hotelului erau împânzite cu mesajul „Hai România”, iar aranjamentele florale au fost alese în roșu, galben și albastru. Totodată, gazdele naționalei au arborat pe hotel un imens steag tricolor. La hotel, cu ceva probleme apărute din cauza rigurozității elvețienilor, a venit și ambasadorul României la Berna, Ionel Nicu Sava, care a discutat câteva minute cu Pițurcă. „Am venit să le urez baftă băieților și să mă asigur că totul este în ordine. Am încredere în națională, cred că putem să răsturnăm calculele hârtiei”, a spus diplomatul.
Piți și-a adus cu el fratele
Din delegația României face parte și fratele selecționerului Victor Pițurcă. Acesta a sosit împreună cu tricolorii și va rămâne cu echipa națională pe tot parcursul competiției. O altă prezență inedită în delegație este cea a fiului secretarului general al FRF, Adalbert Kassai, sau a lui Marius Kalmar, cel mai bun prieten al lui Cristi Chivu.
Președintele FRF, Mircea Sandu, a coborât primul din aeronava care i-a dus pe tricolori în Elveția
2 ziariști străini, un reporter și un fotoreporter elvețian, au așteptat România la aeroport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER