Van Persie (foto, în alb) este o piesă importantă în angrenajul „Portocalei Mecanice”, în opinia selecționerului Marco van Basten. De aceea, atacantul lui Arsenal a fost luat la Euro, deși nu a evoluat niciun minut în ultimele partide de verificare, ca urmare a unei accidentări.
Acum, Van Persie este pe drumul cel bun în privința recuperării și speră să poată juca încă de la meciul de deschidere al Olandei în cadrul Grupei C, împotriva Italiei, pe 9 iunie, la Berna.
„Progresele se văd de la o zi la alta și cred că voi putea fi pe teren cu Italia, dacă mi se va cere. Există o singură problemă din punctul meu de vedere. Duc lipsa jocurilor, ceea ce îmi poate afecta randamentul. De aceea, cred că ar fi extraordinar, dacă selecționerul ar mai putea antama un joc de verificare, n-are importanță cu cine, numai să pot intra în ritm”, a spus „tunarul”.
Rugămintea atacantului de la Arsenal a fost luată în serios de Van Basten, care promite să studieze posibilitatea organizării unui joc special pentru Van Persie, în compania unei echipe de amatori din zona unde sunt cazați batavii la Euro.
" Am nevoie de un joc de verificare, pentru a-mi intra în ritm " – Robbie van Persie, atacant Olanda
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER