Patrick Vieira a declarat că face eforturi pentru a se recupera, însă cu siguranță nu va evolua contra României. "Examenele medicale pe care le-am efectuat au arătat că am o mică ruptură. Nu este nimic grav, dar, din păcate, problema a apărut la momentul nepotrivit pentru că zilele până la Euro sunt numărate. Acum, ceea ce mai pot face este să încerc să mă recuperez cât pot de repede. Am încredere că voi reuși", a declarat Vieira, marți seară, pentru postul de televiziune TF1.
Vieira a adăugat că nu i-a fost ușor să renunțe la primul meci de la Euro, cel cu România: "Nu a fost o decizie ușoară, dar este cel mai bine așa, este cel mai logic în raport cu echipa și cu mine însumi. Al doilea meci va fi la patru zile după primul. Dacă de acum într-o săptămână, antrenându-mă cu coechipierii, nu mă voi simți bine, va fi greu pentru mine să particip la Euro".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER