Chivu dă asigurări că se simte bine și spune că va fi pe teren cu Franța.
După aproape o săptămână de antrenament intens în Elveția, umărul lui Cristi Chivu rezistă bine eforturilor din timpul ședințelor de pregătire. Cel puțin așa susține căpitanul Cristi Chivu. Ieri, pe fugă, căpitanul echipei naționale a dat asigurări că se simte bine și că umărul îi rezistă până acum la efort. „Am observat că s-a făcut un caz național despre umărul meu. Nu umărul lui Chivu e problema României. Important e să jucăm noi bine, toată echipa. Suporterii echipei naționale să stea liniștiți. Voi juca sigur contra Franței. Voi purta o fașă specială care îmi va ține umărul“, a declarat internaționalul român. Chivu continuă să pună multe comprese cu gheață pe umărul său, după fiecare antrenament.
Pe de altă parte, căpitanul tricolorilor a făcut câteva declarații interesante pentru site-ul oficial al Euro, euro2008.com: „Celelalte echipe ne respectă, dar, în sinea lor, nu cred că ne acordă vreo șansă. Este în avantajul nostru faptul că nu știu prea multe despre noi. Am început să fiu confuz în legătură cu rolul meu în echipă. Prefer să joc fundaș central, dar în ultima vreme am jucat mijlocaș la națională, pentru că au avut nevoie de un mijlocaș de picior stâng“.
" Adversarii nu ne cunosc. E un avantaj că pornim cu farurile stinse. "- Cristi Chivu, căpitan România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER