Selecționerul Franței, Raymond Domenech, a declarat, luni, la postul TV M6, că știa că echipa României nu se află la turneul final pentru plăcerea altora și menționat că jucătorii francezi au fost tensionați la meciul din grupa C, scor 0-0, informează AFP.
"Știm că este o grupă complicată, că această echipă a României nu se află aici pentru plăcerea altora, au știut să se canalizeze…Nu am reușit să dominăm meciul, am fost puțin tensionați, cu mingi ratate…, așa se întâmplă de obicei la primul meci. Acum suntem în situația în care fiecare meci este eliminatoriu. Dacă rămânem cu frâna de mână cum s-a întâmplat deseori azi, putem rata. Mai rămân două meciuri, trebuie să ne recuperăm și să plecăm la cealălalt meci, să ne pregătim. Mai sunt șase puncte în joc, putem face mai bine. Nu sunt nici optimist, nici pesimist. Am spus că va fi o grupă complicată, că sunt echipe care vor lua puncte, că poate se va decide la golaveraj, la un mic gol", a spus Domenech.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER