Când am văzut defensiva italiană, la al doilea gol al olandezilor, așezată ca la o fruntașă de județ, a fost clar că nu mai trebuie să ne gândim la Italia în termenii “campioană-mondială-înspăimântătoare”. Este doar o formație care și-a pierdut, odată cu Cannavaro, principalul argument, valabil de decenii: jocul defensiv ireproșabil. Teribilele găuri din spate – notați inclusiv ezitările lui Buffon – au anulat din start orice intenție a unei echipe așezate de Donadoni într-o formulă mai ofensivă ca oricând. Să ne așteptăm ca “azzurri” să revină la formula defensivă etapa următoare, împotriva noastră, în condițiile în care vor avea doar varianta victoriei pentru a rămâne în joc? Sau vor păstra ideea de joc, oferindu-ne și nouă șansa de care olandezii lui Van Basten au știut să profite atât de bine? În oricare situație, este cert că avem șansa istorică de a rămâne în cărțile calificării și după al doilea meci al grupei. Cu condiția să ne însușim lecția de pragmatism predată aseară de batavi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER