Pițurcă: „Avem șanse reale să ne calificăm”

Pițurcă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Piți îl îmbărbătează pe Mutu, amintind alte penalty-uri ratate. La finalul meciului, selecționerul Vic­tor Pițurcă s-a ferit să-și arate rănile produse de un meci nebun.

Am câștigat un punct sau am pierdut două?
A trecut și meciul al doilea, dar, din păcate, tot nu am câștigat. Pentru noi, importante erau cele 3 puncte. Am câștigat doar unul, însă, având în vedere că am jucat împotriva campioanei mondiale en-titre, nu pot să spun că sunt nemulțumit. Atât noi, cât și Italia puteam să mai marcăm, mai ales că am avut și un penalty (zâmbește amar)… Asta este… Important e că avem șanse reale să ne calificăm și că a fost un meci mai spectaculos decât cel cu Franța.

Ce v-a nemulțumit cel mai mult?
Sunt supărat pe maniera în care am primit golul. Am avut momente bune în atac, dar, la faza defensivă, și unele mai puțin bune. Au fost multe greșeli, deoarece ambele echipe au jucat deschis, la victorie.

Cum l-ați găsit pe Mutu în vestiar?
Adi era foarte supărat, normal, însă cred că este suficient de puternic încât să treacă și peste acest eveniment. El este executantul obișnuit al penalty-urilor și lucrurile acestea se întâmplă. S-au ratat lovituri de pedeapsă în semifinale, în finale… Plus că a avut în față un portar formidabil, iar oboseala a avut și ea un cuvânt greu de spus. Mutu a alergat enorm! Eu îl trimisesem pe Codrea să-i spună să tragă tare, pe jos… Ce să mai spun acum?

S-a terminat turneul final pentru Rădoi?
Din păcate, cred că da. Mirel a suferit două fracturi: una de piramidă nazală și una la pomete. Aceste lovituri necesită intervenție chirurgicală, și Rădoi va rata restul partidelor de la Euro. Este regretabil, pentru că aveam mare nevoie de el.

V-a surprins că am avut atâtea ocazii?
Nu, pentru că Italia nu traversa un moment bun, iar noi am mizat pe acest lucru. Apoi, s-a accidentat Rădoi și am introdus un jucător mai ofensiv, așteptând, firește, să marcheze, să atacăm mai mult. Nu a marcat el, a făcut-o Mutu. Italienii au riscat și noi am profitat de acest lucru.

Ne putem califica și cu 3 puncte…
Putem trece de grupe și cu 3 puncte, însă mie nu îmi place să fac calcule. Calificarea se joacă până în ultimul moment și vom vedea la ora meciului cu Olanda ce trebuie să facem.

Putem spune că avem o echipă mare?
Te poți numi o echipă mare atunci când obții performanțe mari și rezultate. Deocamdată, mai avem de tras, dar faptul că ocupăm locul 12 în clasamentul FIFA, rezultatele din ultimul timp și faptul că în anumite momente am fost mai buni decât cele mai puternice echipe din lume cred că spun ceva!

Pițurcă s-a rățoit la Petre!

Titularizat în dauna lui Nicoliță, veteranul Florentin Petre a avut o evoluție sub așteptări. De altfel, Pițurcă s-a enervat din cauză că mijlocașul a pierdut mingea foarte ușor în faza premergătoare golului ita­­lienilor, tehnicianul ridicându‑se de pe bancă, gesticulând și țipând. La scurt timp, Petre a și fost schimbat, dar Pițurcă a continuat să-i reproșeze lejerita­tea cu care a tratat acea fază.

"Din nefericire trebuie să ne mulțumim cu un egal, pentru că România e o echipă care merită să fie ținută minte. Totuși, rămânem în cursă, încă mai putem ieși din grupă. Mă așteptam să găsesc o echipă a României care să joace astfel, după ce, în meciul cu Franța nu și-a lăsat adversarul să miște. Are o apărare foarte bine organizată, pentru care o felicit" – Roberto Donadoni, selecționer Italia

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×