Tricolorii lui Pițurcă au mari șanse să iasă vii din “grupa morții”. Mutu și compania au obținut deja două puncte după două meciuri și, în acest moment, depinde doar de noi să ne calificăm în “sferturi”. România poate merge mai departe și dacă pierde cu Olanda, dar la fel de bine poate să se întoarcă acasă neînvinsă în cazul unui egal, dacă Italia și Franța nu termină la egalitate între ele.
Victorie cu Olanda. Calificați 100% Olanda, cu șase puncte la activ, este câștigătoarea grupei și se gândește serios în perspectivă. Fostei adversare din preliminarii îi convine de minune ca România să se califice în “sferturi”, pentru că, în contextul în care noi vom trece de “regina” grupei D (favorită fiind Spania), conform tabloului ne reîntâlnim cu Olanda în semifinale. Deci, dacă înving “Țara lalelelor”, tricolorii vor “ieși” din grupă indiferent de rezultatul partidei Franța-Italia.
Egal cu Olanda. Calificați 50% În acest caz ne calificăm numai dacă Franța și Italia vor remiza și ele în meciul direct. Astfel, vom merge mai departe cu 3 puncte, în timp ce Franța și Italia vor avea câte 2. Înfrângere cu Olanda. Calificați 30% În acest context, este obligatoriu ca Franța și Italia să remizeze. De ce? Pentru că se va realiza un clasament în trei în care va conta golaverajul. Astfel, înfrângerea cu Olanda trebuie să fie la limită pentru a lua fața Franței și Italiei în clasament, pentru că cele două au pierdut cu două, respectiv trei goluri, diferență în fața batavilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER