Dinamoviștii au pus la punct planul pentru perioada imediat următoare și în aceste condiții stagiul din Hexagon va fi hotărâtor asupra primului „11“ pentru noul sezon.
Astfel, în primul cantonament, cel din Germania, din intervalul 22-30 iunie, vor fi convocați o parte din jucătorii de la prima echipă și câțiva de la formația secundă, pentru că Rednic (foto) nu se poate baza pe fotbaliștii convocați la Euro și mijlocașul Ianis Zicu, acesta aflându-se la o clinică de refacere din Stuttgart.
Apoi, în cel de-al doilea stagiu, din Franța, vor face deplasarea toți dinamoviștii, fiindcă tehnicianul vrea să testeze tot lotul disponibil pentru a forma cel mai bun „11“ în noul sezon. După ce echipa va fi cristalizată, unii jucători care nu intră în planurile „câinilor“ vor fi cedați la alte cluburi sau vor continua la echipa secundă a celor din „Ștefan cel Mare“. De asemenea, Rednic va urmări să dubleze fiecare post, iar achizițiile vor fi făcute în funcție de pozițiile care nu vor fi acoperite în totalitate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER