Poli are probleme pe trei posturi

Redactor:
Vali Silaghi
Poli are probleme pe trei posturi
  • Publicat:
  • Actualizat:

În afară de mult discutatul transfer al unui atacant de peste 1,90 m, alb-violeții vor mai înregimenta un fundaș dreapta și un mijlocaș stânga.

Președintele clubului bănățean spune că în două zile se rezolvă, într-un fel sau altul, problema vârfului-pivot. „În următoarele două zile ne vom lămuri asupra acestui transfer, fie că se perfectează, fie că nu. Mai avem două piste pe care mergem, în caz că nu se realizează acea mutare, însă sunt atacanți de alt profil”, a declarat Marian Iancu, care a comentat și posibilul transfer al lui Mansour la Vaslui. „În acest moment nu e o prioritate pentru noi cine pleacă, ci jucătorii care vin. Dacă reușim aducerea unui anumit tip de atacant pe care ni-l dorim, atunci Mansour va fi disponibil pentru un transfer, fie că e vorba de Vaslui sau de altă echipă”, a spus președintele alb-violeților.

Artiom nu are concurență

Una dintre problemele echipei, în opinia bossului timișorean, este postul de mijlocaș stânga. „Artiom Karamyan e un jucător de excepție, dar avem unul singur pe acel post. Și el e om, poate avea perioade de formă mai slabă, accidentări, suspendări. Sezonul trecut când a lipsit am folosit doar improvizații”, a analizat Iancu, menționând și un alt post prioritar: „Mai avem nevoie și de un fundaș dreapta de meserie, pentru că soluțiile actuale, Bădoi și Stancu, au început ca mijlocași dreapta”.

Președintele speră ca aceste mutări să fie realizate până la începerea celui de-al doilea cantonament, menționând că mai pot apărea și surprize, la cererea lui Uhrin.

"Ne pregătim pentru UEFA, unde este nevoie de un anumit tip de jucător, atletic, la care să primeze forța și mentalitatea sănătoasă" – Marian Iancu, președinte Poli

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Decizie pentru românii cu buletine. S-a dat termen legal 180 zile. Trebuie schimbate actele de identitate
Decizie pentru românii cu buletine. S-a dat termen legal 180 zile. Trebuie schimbate actele de identitate
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×