Ai noștri s-au ținut bine până la golul lui Huntelaar, dar, după aceea, trebuia să se schimbe ceva. Nu s-a schimbat și visul ni s-a năruit.
Intră echipele, încep imnurile și primele vești bune: ai noștri dau în clocot de determinare, iar mai mult de jumătate din fețele olandezilor ne sunt cam necunoscute. Arbitrul fluieră, inimile ni se strâng, iar Marius Niculae trage un pic pe lângă. Hai că-i bine! Pe ei! Dar… Piți are alte gânduri.
Stăm cuminți în apărare și ne uităm la ce au de gând olandezii. Din partea lor, nimic prea special. Van Persie se strecoară de vreo două ori printre liniile noastre, dar nu ne face probleme. Dar ne fac italienii: gol Pirlo și Franța e și cu un om în minus. Și, odată cu italienii, se trezește Raț să-l piardă pe Affelay pe drum. Extrema lui PSV preia, e singur, se oprește, înghețăm și… și… pasează înapoi! Huntelaar trage peste și încep zâmbetele răutăcioase prin tribune.
Ce să facem, zâmbim și noi și sperăm că or ști olandezii ăia de ce râd! Câteva minute mai târziu, nu mai zâmbim. Dar Robben ne iartă de data asta. Și iar înjurăm, și iar sperăm și iar visăm și… Codreeea! Nu se poate! Ce ocazie am avut! Offf. Pauză. Ecranele prezintă golul lui Pirlo și tot stadionul huiduie. Semn bun! Numai că aici se oprește bunăvoința olandezilor.
Centrare de pe dreapta, mingea se duce printre „roțile autobazei” și Huntelaar pune latul ca să ne simplifice calculele. 1-0 Olanda și dintr-o dată suntem la ani lumină de sferturi. Totul arată rău acum. Jocul, tactica, încrederea. Numai suporterii se ridică și intonează cel mai emoționant „Deșteaptă-te, române!” de la Revoluție încoace. Dar deșteptarea n-a mai venit. Doar golul lui Van Persie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER