Radu Naum șeful știrilor de la TVR care a semnat deja un accord cu trustul Intact, bagă cele două entități de sport ale grupului într-un conflict de interese. Naum refuză deocamdată să confirme contractul cu Arenna TV și urmează să sosească la postul din Băneasa abia în septembrie. În acest timp, Naum este acreditat și trimis de TVR la Olimpiadă, avantaj inexistent în Băneasa, pentru că Antena 1 nu are drepturile TV ale Jocurilor Olimpice. Culmea, postul trebuie lansat în iulie odată cu startul campionatului, iar Naum vine după Olimpiadă și concediu, în septembrie.
Conflictul din grupul Intact este dus de echipa de televiziune a Antenei 1, desemnată să conducă proiectul postului de sport și jurnaliștii de presă scrisă de la Gazeta Sporturilor. Experiența și cunoștiințele TV ale celor din Antenă sunt ignorate de gsp-iști care au condus negocierile cu Naum. Directorul departamentului Sport, Cristi Crețu, desemnat să se ocupe de Arenna TV, a părăsit proiectul în semn de protest.
Arenna TV, viitor gsptv va transmite 8 din cele nouă meciuri ale etapei, prima opțiune fiind preluată de Antena 1. Comentatorii meciurilor și capacitatea de producție a trustului au fost puse la îndoială de piață în mai multe rânduri, iar venirea lui Emil Grădinescu este principala opțiune pentru schimbarea imaginii slabe de până acum.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER