Ratarea calificării în sferturile de finală ale Europenelor i-a privat pe fotbaliștii lui Victor Pițurcă de câteva câștiguri substanțiale. Astfel, cele două puncÂte obținute de tricolori în Grupa C, în compania Franței și a Italiei, nu vor mai fi recompensate de FRF, deși înaintea turneului final Mircea Sandu și compania declaraseră că vor oferi jucătorilor jumătate din sumele acordate de UEFA pentru punctele obținute. Surprinzător, Ionuț Lupescu a declarat ieri că cei 1.000.000 de euro cu care forul european a premiat remizele cu Italia și Franța vor intra doar în vistieria FRF. „Jucătorii ar fi urmat să primească bani doar în caz de calificare“, a spus sec „Kaiserul“.
În luna martie, tricolorii au încasat primele pentru calificarea la Euro 2008, fiecare titular fiind remunerat atunci cu aproximativ 100.000 de euro. Pentru a da acești bani, FRF a făcut un împrumut de 2,5 milioane de euro la Raiffeisen Bank. Petiții pro și contra demisiei lui Piți
O parte a suporterilor români cer demisia selecționerului naționalei României, Victor Pițurcă, pe site-ul petitieonline.ro, în timp ce, pe același site, o altă inițiativă cere menținerea antrenorului pe banca tehnică. Petiția „Demisia lui Pițurcă“ a strâns, până în acest moment, 1.449 de semnături, în timp ce petiția „Menținerea în funcție a lui Victor Pițurcă“ nu a fost semnată decât de 66 de persoane, însă aceasta din urmă a fost postată la aproape 40 de ore după prima.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER