Steaua îl are pe Lăcătuș și Dinamo pe Dinu. Simboluri incontestabile și perene. Tratate ca atare de patroni excentrici sau vicleni. Rapid nu a știut niciodată să își cultive, să își păstreze, să își cinstească simbolurile.
De la Dan Coe la Rică, de la Stanciu sau Iencsi până la Șumudică. Până acum câteva zile, un tip slăbuț și negricios s-a încăpățânat să ignore ignoranța și venea indiferent de numele antrenorului sau conducătorului, indiferent de sezon, indiferent de Ligă, indiferent de anotimp la birou. De 25 de ani. „Sunt la club“, răspundea cu voce egală și răgușită. Aceeași voce cu care a apărat Rapidul în dispute inegale cu Alecsandrescu sau MM, cu Postelnicu sau cu Borcea. De câteva zile nu mai are birou și nu mai știe ce trebuie să facă. Omul care a fost de la magazioner la antrenor principal s-a trezit musafir în clubul unde a stat o viață. Din spatele birourilor, un fost arbitru mediocru și un fost utecist servil îl privesc indiferent, superior și rece. „Fii scouterul nostru!”.
Analfabetismul fotbalistic nu le prea permite să facă diferența dintre vehiculul micuț pe două roți care se strecoară prin trafic cum s-au strecurat și ei la Rapid și „căutătorii de talente”. Lui Taher nu i se poate cere nimic, pentru că el încă se chinuie să asocieze niște nume de care până ieri nu auzise cu figuri de fotbaliști rapidiști, iar galeria tace laș și complice. Până la urmă, pentru unii Marian Rada nu e decât un nume. Unul oarecare pe lista lungă și deschisă de angajați cărora, la un moment dat, nu va trebui ca un patron să-i mai plătească salariu. Ascunși după Euro, conducătorii unui club și-au mototolit fărâma de simbol și au aruncat-o la coșul de gunoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER