Au trecut deja câteva zile de când Olanda nu s-a dat la o parte destul și ne-a executat toate visurile și calculele. E deja tardiv să-l mai luăm pe Pițurcă la întrebări de genul „de ce nu l-ai băgat pe Marica” sau „ce a cautat Florentin Petre la Euro”. Ceea ce m-a frapat însă a fost declarația lui Contra: „Ați fi vrut să atacăm? Păi cu cine?”. Ei bine, trebuie să recunoaștem, cam avea dreptate.
Cărțile noastre de istorie, de la poveștile nemuritoare din clasa a doua până la textele îngrijite și analitice de la facultăți, conțin cam aceeași placă despre războaiele României (nu fotbalistice!) : „Am fost dârji, ne-am luat cu ei de gât, am înfăptuit acte de eroism nepieritor, dar ăia aveau mitraliere, tunuri, tancuri, iar noi eram cu mâinile goale și cu puști model 1897!”.
Deci dragii mei, faptul că nu prea aveam cu cine să atacăm nu e o scuză! Și chiar dacă sună ciudat, oamenii ăia de atac trebuiau inventați. Piți, aveai datoria să-i inventezi pe Cristea, pe Trică, pe Bratu. Tu trebuia să ai grijă că deții soluțiile astea. Cinci reprize a fost perfect, exact cum ai vrut. Numai că, în a șasea, când n-a mai ieșit cum plănuiseși, ai rămas bătând din buze, ca noi toți de altfel. Căci așa e, nu poți să ataci cu Chivu, Cociș, Codrea și Rădoi. Nu sunt de acord cu campania asta (timidă și cu lucruri rostite pe jumătate) pentru demiterea lui Pițurcă. El nu trebuie dat afară. A făcut multe cu o generație, de ce să n-o recunoaștem, cam subțire. Trebuie doar făcut să înțeleagă că există anumite lucruri pe care nu le poți controla până la capăt. Și neașteptatul nu trebuie să te găsească descoperit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER