Ai văzut, domnule Pițurcă?

Turcia și Rusia, două echipe învinse de tricolori în meciuri amicale, joacă semifinalele la Euro, în timp ce noi am plătit tributul fricii și am venit acasă

Ai văzut domnule Pițurcă? Îți amintești că atât turcii, cât și rușii au fost copii cuminți în fața tricolorilor tăi, iar acum mai au un singur obstacol pentru a atinge cerul cu degetul învingătorului care pleacă la luptă fără a păstra ca tine, în adâncul ființei, cuvântul frică? Da, domnule Pițurcă, echipa care a tras doar din greșeală la acest european, marcând un singur gol, tot dintr-o eroare, naționala României, le-a avut în palmă pe două dintre semifinaliste. Și ce semifinaliste, după meciuri memorabile, în care turcii au construit un aliaj indestructibil de dârzenie și șansă, refuzând moartea și atunci când mai aveau doar câteva secunde până când să cadă în groapă, iar rușii au predat teorema contraatacului printre portocalii din livada lui van Basten!

Cum te simți, sincer, domnule Pițurcă, văzând că la alții se poate, dar la noi nu, pentru că noi n-am umblat niciodată nici măcar cu jumătatea plină a paharului după noi la acest Euro, ci doar cu câțiva stropi de apă, care să nu ne lase să murim de sete până la momentul adevărului, numit Olanda 2? Te poți privi în oglinda timpului pentru a-l da înapoi la acea seară în care ai făcut scrum speranțele a 23 de milioane de români și a-ți vedea fața descompusă de frică și neputință, în vreme ce soldații tăi au așteptat în zadar goarna generalului lor, care să le dea semnalul de atac?

I-ai văzut pe învinșii tăi cum au dărâmat cazematele și s-au prelins ca un șuvoi de lavă incadescentă spre poarta adversă, până au făcut din mult lăudatele Croația și Olanda 1 (echipa mare, nu Olanda 2) doar niște Pompeiuri ale secolului 21? Da, dar ei aveau pe bancă oameni care știu că victoria vine doar atunci când fandezi continuu spre adversar și nu rămâi într-o așteptare sinucigașă cu sabia în teacă, așa cum i.-ai pus tu să joace pe Mutu și colegii lui.

Eu, sincer, ca român, mă simt furat, tâlhărit chiar, de dreptul de a mă bucura pe care sunt sigur că acești băieți mi l-ar fi putut respecta, dacă n-am fi făcut mereu de dincolo de linia de centru o țară străină în care nu putem intra pentru că nu am avut viza ta. Domnule Pițurcă, preferam să treacă peste noi șenilele franceze, italiene sau olandeze, să explodeze mine în preajma careului lui Lobonț, nicidecum să faci dintr-o echipă națională o trupă de geniști care nu au altă misiune decât să detecteze pericolul și să încerce să-l elimine. Pierdeam poate, dar nu bag mâna în foc, dar muream frumos, nu ca niște lași și cu siguranță ai noștri ar fi făcut și ei cel puțin o victimă, pentru că au în arsenalul lor arme cu care să se bată cu oricine.

Așa am devenit peste noapte pe jumătate turc, pe jumătate rus la acest Euro, iar din albumul cu Panini al turneului final la loc de cinste vor sta pozele lui Fatih Terim și Guss Hiddink, pentru că dacă nebunia lor minunată va avea și happy-end atunci voi putea privi spre ele, amintindu-le mereu „Știți, voi ați pierdut în fața României”!