Echipa roș-albastră va susține șapte partide de verificare în cadrul celor două stagii de pregătire pe care le va efectua în această vară în Austria, la Velden am Worther See (25 iunie – 4 iulie) și Flachau (9-19 iulie), informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea.
Lotul Stelei va pleca în Austria miercuri, la ora 16.00, de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, pentru primul stagiul de pregătire de la Velden am Worther See, unde va rămâne până în 4 iulie. În acest interval, "roș-albaștrii" vor susține trei meciuri amicale, cu NK Maribor (Slovenia, 30 iunie), SC Austria Karnten (Austria, 2 iulie) și Red Bull Salzburg (Austria, 4 iulie).
Al doilea stagiu de pregătire este programat la Flachau (9-19 iulie) și va cuprinde patru partide de verificare, în compania formațiilor Swindon Town (Anglia, 11 iulie), Victoria Plzen (Cehia, 13 iulie), Beșiktaș Istanbul (Turcia, 15 iulie) și FC Nurnberg (Germania, 18 iulie).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER