Fundașul Dănuț Perjă a declarat după antrenamentul din această dimineață al echipei Rapid că jucătorii români au probleme cu titularizarea din cauza numărului foarte mare de jucători străini din Liga I.
"Sunt cam mulți străini în Liga I, nu mai avem loc noi, românii. Și nici nu plecăm în străinătate. Ai noștri rămân aici și vin alții. E bine însă într-un fel că vin străini, pentru că va crește concurența, iar cei care vor fi mai în formă și care au valoare vor juca", a spus fundașul.
Danuț Perjă a comentat și nivelul valoric al jucătorilor transferați de Rapid în această vară. "Nu poți să îți dai cu părerea despre ei deocamdată, pentru că jucătorii noi au făcut numai antrenamente. Să înceapă jocurile amicale și vom vedea atunci dacă vom avea un viitor mai bun sau nu. Aducerea de jucători străini e politica clubului, noi, jucătorii, nu putem decât să ne antrenăm și să luptăm pentru posturile noastre în echipă", a menționat Dănuț Perjă.
Fundașul speră ca oficialii rapidiști să îl anunțe din timp dacă nu mai este nevoie de serviciile sale pentru a-și găsi o altă echipă. "Suntem cam mulți, sperăm să ne anunțe la timp. Oricum, trebuie să mai plece câțiva, dar nu știm care dintre noi va fi", a adăugat jucătorul rapidist.
Fundașul a vorbit și despre semifinala de aseară, Rusia – Spania, în urma căreia ibericii s-au calificat în finală. "Spaniolii au fost mai buni, rușii în schimb nu au mai avut aceeași forță, au fost prea moi. Spaniolii sunt spanioli. Spania va fi campioană europeană", a precizat Perjă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER