Mircea Rednic și l-a dorit pe mijlocașul sârb al lui FC Vaslui, Petar Jovanovic, și pe vremea când acesta antrena Rapidul, iar acum a intensificat negocierile. Porumboiu cere 700.000 de euro pentru jucător.
Te-a mai căutat Mircea Rednic în ultima vreme? Știu că domnul Porumboiu s-a întâlnit cu Mircea Rednic la un meci din campionatul francez și au discutat despre transferul meu la Dinamo. Am înțeles că era vorba de vreo 700.000 de euro pentru trecerea mea definitivă la formația bucureșteană. De ce nu s-a concretizat nimic până acum? Pentru că domnul Porumboiu vrea să facă la Vaslui o echipă puternică. Mi-a spus să mai aștept încă un an pentru a-mi crește valoarea. Nu crezi că suma pe care a cerut-o Vasluiul a fost prea mare? Nu. Domnul Mircea Rednic m-a ofertat și acum doi ani, când a luat titlul cu Dinamo, dar și acum un an, când era pe banca tehnică a Rapidului. Acum, domnul Rednic a venit din nou cu o ofertă concretă pentru mine, ceea ce este o mare onoare. Am fost la un pas de a juca la o echipă mare din Liga I, dar nu e timpul pierdut. Crezi că se poate face tranzacția până la începerea campionatului? În viață este bine să fii optimist. Nu se știe niciodată ce se poate întâmpla. În afara ofertei de la Dinamo, știu că mai sunt discuții și cu câteva echipe din străinătate. Dacă nu va fi să plec anul acesta, nu va fi nicio problemă, pentru că nu sunt disperat să fac acest pas.
Până în ce an ai contract? Până în 2011. Am contract bun și sunt mulțumit, pentru că domnul Porumboiu a fost corect întotdeauna cu jucătorii.
Vă calificați în UEFA? Acesta este obiectivul nostru. Trebuie să ne concentrăm foarte bine, pentru că în Europa nu e joacă. Cel mai probabil vom întâlni o echipă din Belgia în turul al treilea din Intertoto.
Cum ți se par noile achiziții? E clar că Vasluiul s-a întărit. Au venit jucători cu experiență. Vom juca la victorie fiecare meci, pentru că numai așa ne vom putea intra în formă. Primele zece etape de campionat sunt extrem de dificile. După „dubla“ din Intertoto jucăm în prima etapă cu Steaua. Urmează Iașiul, iar apoi vin jocurile cu Dinamo, CFR Cluj și Unirea Urziceni.
Veți face față pe trei fronturi? De aceea suntem plătiți. Să putem juca și în cupele europene, în campionat și în Cupa României. Vom avea un sezon de foc, dar lotul Vasluiului este unul echilibrat. Nu există titulari și rezerve. Cine e mai în formă va juca. Cine crezi că va lua titlul? Sunt șase-șapte echipe care se vor bate pentru un loc de Liga Campionilor. Sper ca și Vasluiul să intre în acest club select. Dacă nu, suntem obligați ca și la finele sezonului viitor să bifăm un loc de Cupa UEFA.
"Știu că domnul Porumboiu s-a întâlnit cu Mircea Rednic la un meci din campionatul francez și au discutat despre transferul meu la Dinamo. Am înțeles că prețul era de vreo 700.000 de euro" – Petar Jovanovic, mijlocaș FC Vaslui
34 de meciuri a jucat mijlocașul Petar Jovanovic în Liga I. El a marcat de două ori
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER