Sportivii români își fac ultimele pregătiri pentru JO

Sportivii români își fac ultimele pregătiri pentru JO
  • Publicat:

SCRIMĂ‚
Sportivi calificați: Mihai Covaliu (sabie), Rareș Dumitrescu (sabie), Ana Maria Brânză (spadă), Cristina Stahl (floretă), Virgil Sălișcan (floretă).
Scrima românească nu a prins podiumul olimpic la Atena, dar și-a făcut calcule pentru cel puțin o medalie la Beijing. În cărți sunt cinci „mușchetari“, unul dintre aceștia, Mihai Covaliu, fiind deja „erou“ al Jocurilor Olimpice de la Sydney, când a cucerit aurul. Sportivii români și-au „încărcat bateriile“ în stagiile montane de la Poiana Brașov, Predeal sau Forban, iar din 5 iulie vor participa la Campionatul European de la Kiev. „Este ultima repetiție pentru olimpici. Competiția este extrem de importantă, întrucât pot acumula puncte ce i-ar putea avantaja la tragerile la sorți de la Beijing. Ne-am propus să obținem o medalie în China. Cele mai mari șanse le au Mihai Covaliu (n.r. – locul 7 în topul european) și Rareș Dumitrescu (n.r. – locul 5), care s-ar putea să fie pe aceeași parte a tabloului și, astfel, să se ajute unul pe altul. Ana Maria Brânză, cu multe podiumuri în acest an, și Cristina Stahl pot fi surprizele delegației, iar într-o zi bună să obțină medalii“, ne-a declarat Puiu Novac, secretarul general al Federației Române de Scrimă.

ATLETISM
Sportivi calificați: Ionela Târlea (400 m garduri, 200 m), Angela Moroșanu (400 m garduri), Mihaela Neacșu (800 m), Liliana Popescu (800 m / 1.500 m), Cristina Vasiloiu (1.500 m), Elena Antoci (1.500 m), Ancuța Bobocel (3.000 m), Cristina Casandra (3.000 m obstacole), Mircea Bogdan (3.000 m obstacole), Ana Maria Groza (20 km marș), Adelina Gavrilă (triplusalt), Nicoleta Grasu (disc), Anca Heltne (greutate), Felicia Țilea Moldovan, Monica Stoian (suliță), Bianca Perie (ciocan), Lidia Șimon, Constantina Diță Tomescu, Luminița Talpoș (maraton), Marian Oprea (triplusalt).
Mulți dintre atleții calificați pentru Beijing vor participa la sfârșitul acestei săptămâni (5 și 6 iulie), pe stadionul Dinamo, la Campionatele Naționale. „Printre ei se numără Nicoleta Grasu, Ionela Târlea și Marian Oprea. Pentru ceilalți participanți competiția este printre ultimele la care se poate realiza baremul A ce asigură prezența la JO”, ne-a declarat Gabi Szabo. Obiectiv: o medalie.

CANOTAJ
Sportivi calificați: Georgeta Andrunache, Ana Maria Apachiței, Aurica Bărăscu, Doina Ignat, Elena Georgescu, Simona Mușat, Ioana Papuc, Rodica Șerban, Viorica Susanu, Constanța Burcică, Camelia Lupașcu, Beniko Barabas, Roxana Cogianu.
Lotul de canotaj a intrat pe ultima linie dreaptă a pregătirilor. Cantonați la Snagov, cei 13 sportivi – dintre care Apachiței, Lupașcu, Barabas și Cogianu sunt debutanți – efectuează câte trei antrenamente pe zi, dintre care două pe lac. Sunt și unele probleme medicale – Bărăscu (la coloană) -, însă se fac eforturi pentru rezolvarea lor. Potrivit antrenorului Mircea Roman, programul canotorilor n-a fost adaptat orei Chinei, însă oricum ei se trezesc în zori, când pe lac nu sunt multe ambarcațiuni civile. Obiectiv: una-două medalii, dintre care una de aur.

GIMNASTICĂ‚

Sportivi calificați: Steliana Nistor, Sandra Izbașa, Anamaria Tămîrjan, Gabriela Drăgoi, Andreea Grigore, Dana Druncea, Andreea Acatrinei, Răzvan Șelariu, Flavius Koczi, Daniel Popescu, Marian Drăgulescu, George Robert Stănescu, Ovidiu Buidoșo.
Creditate cu mari șanse la aurul olimpic, cei doi lideri, Izbașa și Nistor acuză diferite dureri, la care se adaugă și întinderea inghinală a Anei Tămârjan. Nistor a fost vedeta Naționalelor, câștigând medalie după medalie, în timp ce Izbașa, accidentată ușor la glezna dreaptă, nu a concurat. Cele șapte gimnaste se pregătesc la Centrul Olimpic de la Deva, din această săptămână ele antrenându-se după ora Beijingului. În continuare, ele vor avea concursuri de verificare în Italia și Germania. La masculin, notabilă este evoluția de la Ploiești a multiplului campion Marian Drăgulescu, aspirant la aurul olimpic, la sărituri și chiar și la sol. Cu exerciții valoroase la toate aparatele, Răzvan Șelariu este unul dintre pretendenții la podiumul cu lauri. Băieții se pregătesc la București, urmând ca peste câteva zile să plece la o competiție în Germania. Obiectiv: 4-5 medalii.

HANDBAL
Sportivi calificați: Luminița Dinu, Talida Tolnai, Valentina Ardean, Camelia Balint, Ionela Stanca, Florina Bârsan, Ramona Maier, Adriana Olteanu, Adina Meiroșu, Cristina Neagu, Aurelia Brădeanu, Valeria Beșe, Carmen Amariei, Narcisa Lecușanu, Tereza Pâslaru, Raluca Ivan, Ani Senocico (n.r. din cele 17 jucătoare, la Beijing se va merge cu un lot de 14, plus o rezervă).
Moeciu este locul de unde reprezentativa feminină a plecat din nou pe drumul unei mari performanțe. De trei zile, naționala României și-a început pregătirea în stațiunea montană pentru Jocurile Olimpice, competiție la care trupa pregătită de Gheorghe Tadici și Dumitru Muși este cotată cu a treia șansă la titlul mondial. Steluța Luca a declarat forfait pentru Beijing, dar România dispune de o echipă închegată, care joacă în aceeași componență de câțiva ani, iar în zile de grație poate învinge orice adversar. „Încercăm să facem un rezultat cât mai bun la Jocurile Olimpice. Ne stă în putință acest lucru”, ne-a declarat Gheorghe Tadici. Programul naționalei până la plecarea spre Beijing este extrem de încărcat, presărat cu opt meciuri de verificare în compania unor adversari unul și unul: Norvegia, Ungaria, Franța, Rusia, Brazilia. Obiectiv: locurile 1-3.

KAIAC-CANOE
Sportivi calificați: Florin Mironcic (canoe 1 – 500 m), Iosif Chirilă (canoe 2 – 500 m), Andrei Cuculici (canoe 2 – 500 m), Nicolae Flocea (canoe 2 – 1.000 m), Constantin Popa (canoe 2 – 1.000 m).
Supervizați de „amiralul” Ivan Patzaichin, canoiștii au ales ca loc de pregătire Voineasa. Ei s-au îndepărtat de Sangov și pentru că în ultimii ani au avut probleme cu ieșirea pe lac – sunt multe ambarcațiuni care perturbă antrenamentele, dar și pentru că, fiind la o alti­tudine mai mare, stațiunea dă posi­bilitatea încărcării bateriilor pentru JO. Obiectiv: o medalie.

LUPTE
Sportivi calificați: Eusebiu Diaconu (greco-romane, categoria 60 kg), Virgil Munteanu (greco-romane, 55 kg), Gheorghiță Ștefan (lupte libere, 74 kg), Ion Iulian Panait (greco-romane, 66 kg), Petru Toarcă (lupte libere, 55 kg), Rareș Chintoan (lupte libere, 120 kg), Estera Dobre (lupte feminin, 48 kg), Ana Maria Pavăl (lupte feminin, 55 kg).
Pentru luptători, sfârșitul acestei săptămâni aduce și ultimele prezențe în competiție. Cele două fete, precum și sportivii de la greco-romane vor concura la Marele Premiu al Spaniei de la Madrid. Cei de la libere se vor întrece la Memorialul „Dankolov“ de la Sofia. Apoi, băieții vor urca la Poiana Brașov, iar fetele vor merge la un centru de pregătire din Sf. Gheorghe. Obiectiv: o medalie.

NATAȚIE
Sportivi calificați: Dragoș Coman, Răzvan Florea, Camelia Potec, Ioan Gherghel, Valentin Preda, Norbert Trandafir, Constantin Popovici, Ramona Ciobanu.
Contingentul de șase înotători trage nădejde să se autodepășească pentru a face față infernului concurențial ce va plonja în Water Cube din Beijing. Specialiștii decretează: Potec și Florea, ce deja au sărutat medalii olimpice, la Atena, au șanse reale de a urca pe podium. Federația a fixat două tipuri de ținte: realiste (adaptate la topurile mondiale) și optimiste sau „sufletești”. În ultima categorie s-ar încadra sprinterul Norbert Trandafir, recomandat de recordul național la 50 m liber, de la CN de săptămâna trecută.
Cu excepția Cameliei, ce efectuează separat pregătirea, în Franța, toți înotătorii se antrenează până în ziua plecării la bazinul din Complexul „Lia Manoliu“ din București. La sărituri în apă, Popovici și Ciobanu, cantonați la Sibiu, visează un loc între primii șase în finala olimpică.

TENIS DE MASĂ‚
Sportivi calificați: Daniela Dodean, Elizabeta Samara, Cristina Hîrîci, Adrian Crișan.
Aluatul olimpic se coace la Constanța, unde fetele sunt cantonate până pe 10 iulie, sub coordonarea antrenorului Viorel Filimon. Apoi, două săptămâni de pregătire în Germania, până pe 24 iulie. Partea masculină, reprezentată de Adrian Crișan, acum la un Open la Las Vegas, se va retrage în Bistrița natală timp de o săptămână, de pe 9 iulie, înainte de a ajunge la rându-i în Germania. Obiectiv: „Cu noroc la tragerea la sorți, însemnând evitarea adversarilor asiatici de temut, există perspective pentru cel puțin o clasare între primele opt locuri”, crede managerul FRTM, Beatrice Romanescu.

Alți sportivi calificați
BOX: Georgian Popescu (60 kg), Ionuț Gheorghe (64 kg).
HALTERE: Răzvan Martin, Antoniu Buci, Alexandru Roșu, Gabriel Sâncrăian și Roxana Cocoș.
JUDO: Alina Dumitru (48 kg), Daniel Brata (100 kg).
TENIS: Victor Hănescu, Sorana Cîrstea.
TIR: Alin Moldoveanu (pușcă aer comprimat), Ioan Toman (skeet 25 m pistol viteză), Iulian Raicea (10 m pistol cu aer comprimat), Lucia Mihalache (skeet).
TIR CU ARCUL: Alexandru Bodnar (arc recurbat).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×