Fostul antrenor al echipelor FC Național și Steaua, Cosmin Olăroiu, a vorbit despre relația specială pe care o are cu doi dintre foștii săi colaboratori, Gino Iorgulescu și Gigi Becali. "La Național am adus bani de acasă, am salvat-o de la retrogradare, am dus-o în cupele europene și la un pas de a câștiga campionatul și iată că am ajuns infractor, cercetat de DNA. Ă‚sta-i respectul? Eu nu mi-am recuperat niciodată banii pe care i-am dat din propriul buzunar. Când mă duceam la FC Național, mă costa cel puțin 500 de euro pe zi numai că intram acolo. Spuneau că nu avem motorină pentru autocar, băgam mâna în buzunar și scoteam bani să cumpărăm. Banii aceia îi contabilizăm? Întrebați-l pe Marian Oprișan cine i-a dat banii pentru refacerea terenurilor de joc și de antrenament. Apoi multor jucători le-am achitat ratele contractuale", a spus Olăroiu pentru Adevărul.
Actualul tehncian al lui Al Hilal a completat: "După ce am plecat de la FC Național la Poli AEK Timișoara, în momentul în care Gino Iorgulescu mi-a dat o parte de bani Âînapoi, am fost întrebat de ce i-am luat. Am ajuns infractor pe banii mei. Gino e fratele meu mai mare. Dacă el este vinovat, deși nu are cum să fie, sunt și eu la fel ca el. Nu o să întorc niciodată spatele prietenilor. Și dacă Gigi Becali e vinovat, sunt și eu la fel. Dacă îi închide pe ei, fac în locul lor pușcărie. Sunt prietenii mei și nu mă dezic de ei".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER