Red Bull Salzburg a rupt aripile steliștilor

Red Bull Salzburg a rupt aripile steliștilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Amicalul cu vicecampioana Austriei a reprezentat testul de rezistență pentru primul stagiu de pregătire, astfel că Marius Lăcătuș a căutat să trimită în teren un prim „11“ cât mai apropiat de cel ideal.
În primul rând, pe linia de fund s-a refăcut cuplul Goian – Ghionea. Nu a fost însă o garanție pentru siguranța apărării, „Goe” scăpându-l din marcaj pe ugandezul Sekagya. Nu trecuseră decât 60 de secunde, și Steaua era nevoită să reia jocul de la mijlocul terenului. Semnele bune au venit din ofensivă, acolo unde Dayro Moreno s-a dezlănțuit. Columbianului i-a lipsit doar golul, pentru că ocazii a avut vreo patru, din toate pozițiile. Nici Szekely n-a fost mai inspirat, mijlocașul Stelei irosind o situație de unu la unu cu portarul advers. Totuși un plus pentru mijlocașul transferat de la Oțelul. Și-a făcut mai mereu simțită prezența în joc, asumându-și și responsabilitatea în anumite faze.

Szekely a ratat golul de onoare

După pauză, Marius Lăcătuș a început să facă destule schimbări, la fel ca și omologul său de pe banca lui Red Bull Salzburg. Au ieșit Golanski, Stancu, Moreno, Nicoliță, Goian, Ghionea, Lovin și Szekely, ultimul nu înainte de a rata o bună ocazie în minutul 51, după o pasă excelentă a lui Lovin. Au intrat Neșu, Claudiu Ionescu, Neaga, Surdu, Neagoe, Badea, Rada și Baciu, dar viteza Stelei a scăzut, iar austriecii au marcat de încă două ori prin Janko (min. 83), care a înscris tot cu capul în urma unei faze fixe, și prin același Janko (89) care, scăpat singur cu Zapata, l-a executat pe columbian.
Așadar Steaua a pierdut cel mai important test al primului stagiu de pregătire, pe fondul unui joc bun prestat în prima repriză, dar care s-a stins treptat în decursul reprizei a doua.


Încurajați de 100 de fani

Elevii pregătiți de Marius Lăcătuș au avut parte aseară, la partida cu Red Bull Salzburg de o galerie formată din 100 de suporteri români stabiliți în Austria, dotați cu steaguri tricolore. Înainte de meci, atât Marius Lăctuș, cât și Adrian Ilie au fost asaltați de suporterii din tribună pentru autografe.

Pace între Meme și Ilie

O apariție surprinzătoare la meciul de aseară a fost cea a ex-managerului general al roș-albaștrilor, Meme Stoica.
Actualul șef al Unirii Urziceni a venit la partida cu Red Bull Salzburg cu o jumătate de oră înainte de începutul jocului și a coborât până în dreptul băncii de rezerve a Stelei, unde s-a întreținut îndelung cu actualul manager al roș-albaștrilor, Adi Ilie. Între cei doi a existat un schimb de replici acide pe seama transferurilor Stelei din ultimii ani, dar aseară au glumit și au părut că au dat uitării acel conflict. După ce a discutat cu „Cobra”, Meme s-a oprit să vorbească și cu Ochiroșii, Neaga și Vali Badea.

 

Scandal

Invitatat la Specialul de la Sport.ro, imediat după meciul din Austria, Gigi Becali a contraatacat în urma ultimelor declarații ale lui Goian, Dică, și chiar Ghionea. Patronul stelist a spus că le-a transmis jucătorilor înainte de a pleca în cantonament că în România nu sunt mari valori și să nu se creadă ei mai buni decât sunt. “Le-am spus că la Euro, Pițurcă a făcut din rahat bici. La Steaua există o disciplină de fier, pentru că altfel nu aș fi făcut performanță. M-a deranjat că Goian a zis că s-a săturat de vrăjeală! Păi l-aș da și cu 3 milioane, dar nu îl ia nimeni. Vrăjeală să facă cu prietenii lui, cu familia lui, nu cu mine. Iar Ghionea a spus după trei meciuri jucate acum la Steaua că vrea să plece. Nu îi spun decât atât: “Ciocul mic”. A uitat că i-am dat primă de calificare în Ligă atunci când era la Bologna. I-am dat 50.000 de euro. De Dică ce să mai zic? Bine că a plecat. Voiam să scap de el”, a spus Becali.

 

" Se vede că internaționalii Stelei nu pot duce un meci de 90 de minute. Se simte oboseala." – Marius Lăcătuș, antrenor Steaua

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au primit vestea calificării
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×