Ioan Sălăvăstru, impresarul jucătorului Ionuț Bâlbă, confirmă interesul formației cecene Terek Groznâi pentru jucătorul lui Poli Iași, însă susține că atacantul așteaptă oferte de la echipe din campionate mai puternice.
"Ionuț Bâlbă are o ofertă foarte bună de la echipa la care s-au transferat Florentin Petre, Pancu și Mărgăritescu, dar nu cred că va merge la Terek Groznâi. N-ați văzut că acolo merg jucători aflați la final de carieră. E drept că Ionuț ar avea acolo un contract de vreo patru ori mai mare ca la Poli Iași, dar el are de-abia 26 de ani și mai poate juca la cel mai înalt nivel cel puțin cinci ani. Pentru Ionuț, banii nu sunt chiar așa o mare problemă. El își dorește să ajungă la o echipă din campionatele mari. Dacă rămâne la Iași și face jocuri bune, ar putea spera la un transfer afară sau dacă nu, la una dintre echipele de top din România. Așa, dacă se duce la Terek Groznâi, ce speranțe mai are? Eu cred că nu are rost să se ducă la Groznâi. Cel puțin nu acum.“, a declarat Ioan Sălăvăstru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER